Profesorii constănţeni, participanţi la o conferinţă internaţională în Republica Moldova

315
Profesorii constănţeni, participanţi la o conferinţă internaţională în Republica Moldova - profesori-1617040696.jpg

Articole de la același autor

Mai mulţi profesori de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (FDSA) din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) au participat ca parteneri, zilele trecute, la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Infracţiunea - Răspunderea penală - Pedeapsa. Drept şi Criminologie”. Aceasta a fost organizată la Chişinău, de Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

Potrivit prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanul FDSA, conferinţa s-a bucurat de participarea a peste 80 de cadre didactice universitare din Republica Moldova, România, Ucraina şi Federaţia Rusă, a masteranzilor, doctoranzilor şi practicienilor în drept. Pe parcursul celor două zile a fost abordată problema infracţiunii din perspectiva dreptului penal, al criminologiei şi psihologiei judiciare.

Totodată, conferinţa s-a pliat pe viziunea actuală a instituţiilor centrale europene, iar cooperarea dintre cele două facultăţi de drept din Republica Moldova şi România, pentru organizarea acestui demers ştiinţific nu poate fi decât una salutară. „Neîndoielnic, nu trebuie uitat aportul ştiinţific adus de ceilalţi specialişti sau practicieni ai dreptului penal la această conferinţă, aport care nu poate fi decât unul pozitiv deoarece, calitatea şi interesul asupra temelor abordate va fi la cel mai înalt nivel”, a adăugat decanul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5505 secunde