Prima ședință cu directorii din acest an școlar

"Profesorii care propun opționalele trebuie să ofere și suportul de curs pentru ele"

2081

Articole de la același autor

Prima ședință din acest an a directorilor de unități de învățământ din județul Constanța a reunit, ieri după-amiază, sute de cadre didactice. Cu această ocazie, șefa Inspectoratului Școlar Județean, prof. Gabriela Bucovală, le-a atras atenția acestora ca toate situațiile care li se cer să fie trimise mereu la timp.

"Această problemă ar trebui tratată cu maximă responsabilitate, pentru că uneori primim situații care nu au nicio legătură cu realitatea. Toate acestea trebuie centralizate și verificate, iar până acum, 60 de școli nu au făcut acest lucru", a precizat inspectorul școlar general Gabriela Bucovală.

Inspectorul general adjunct Alina Codreanu a vorbit despre structura anului școlar și recomandarea ca unitățile de învățământ să nu programeze sub nicio formă săptămâna "Școala Altfel" înainte cu o săptămână sau după vacanța elevilor, pentru ca dascălii să aibă rezultate cât mai bune la clasă cu cei mici.

Referitor la încadrarea profesorilor, proiectul acesta va trebui avizat, urmând ca abia după aceea să devină plan de încadrare și să fie aprobat de către ISJ. Codreanu a precizat că un plan de încadrare realizat și avizat în iarnă, spre exemplu, devine plan de încadrare și nu se mai modifică. Apoi, încadrarea titularilor se face prin atribuirea către aceștia a unui minim de clase, iar dacă aceasta se depășește, se trece la plata cu ora.

În legătură cu învățătorii în clasele cărora se fac orele de sport și limbi moderne cu profesori de specialitate, aceștia vor trebui să își completeze normele pentru acele ore lipsă, să ia parte efectiv la acele ore sau să întreprindă alte activități educative în acel timp.

O altă problemă ridicată este norma personalului didactic, de 40 de ore pe săptămână, din care 18 sunt de predare efectivă la clasă.

O decizie a părinților și copiilor

La rândul său, adjunctul Anca Dragomir a vorbit despre opționalele care se fac la clasă cu copiii. În opinia sa, toate opționalele trebuie alese de către părinți, împreună cu elevii și nicidecum de profesori. "Profesorii care propun opționalele trebuie să ofere și suportul de curs pentru ele", a explicat prof. Anca Dragomir.

În cadrul ședinței au mai fost discute și alte probleme ce fac referire, în special, la ultimele ordine de ministru apărute și ce măsuri trebuie să ia directorii în școli.

Referitor la efectuarea orelor de religie, reprezentanții ISJ au spus că la fiecare început de ciclu, fie el primar sau gimnazial, părinții să le comunice dacă elevii pot participa sau nu la aceste cursuri, cu precizarea foarte clară a cultului din care fac parte copiii. Necompletarea fișei respective înseamnă că elevii nu vor să ia parte la aceste ore.

În privința burselor școlare, la fel ca și anul trecut, acestea vor fi acordate pe patru categorii: burse de performanță, burse de studiu, burse de merit și burse de ajutor social.

La acest capitol, însă, a subliniat Anca Dragomir, Inspectoratul Școlar a ajuns la concluzia că nu în toate școlile părinții știu că elevii pot intra în posesia acestor burse și ar trebui ca situația să fie mai des mediatizată pentru ca toți copiii să primească de la stat banii cuveniți. Totodată, ea a adus în discuție și transferul elevilor din străinătate, înapoi, în școlile din județ, care sunt tot mai mulți în ultima perioadă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4122 secunde