Prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc: "Universitatea trebuie să obțină un nou card de identitate"

Miercuri, 04 Martie 2020
2313
În numărul anterior al cotidianului nostru anunțam că, în scurt timp,  începe bătălia pentru funcția de rector al Universității "Ovidius" din Constanța (UOC). Săptămâna viitoare, mai exact pe 10 martie, între orele 13.00 și 17.00, va avea loc depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central, urmând ca pe 25 martie să se desfășoare, procesul de selecție al candidaților. 


După cum am mai scris, actualul rector al instituției de învățământ superior, prof.univ. dr. Sorin Rugină nu va mai candida. În schimb, la acest moment, se vehiculează trei nume de cadre didactice, care și-au manifestat intenția de a conduce universitatea de la malul mării. Este vorba despre prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc,  conf. univ. dr. Dan Iliescu și prof. univ. dr. Mamut Eden.


Peste cinci zile începe lupta pentru fotoliul de rector al universității din vechea cetate a Tomisului. Candidații i-am enumerat deja, aceștia având posibilitatea ca în intervalul 10-25 martie să facă tot posibilul pentru a-și convinge colegii să-i aleagă. În ceea ce-l privește pe renumitul medic chirurg Octavian Dumitru Unc, acesta ne-a declarat că nu se teme de alegerile ce urmează. Conform spuselor sale, deviza cu care a pornit la drum este "Cred și vreau". 


"Cred că voi putea fi un bun rector și vreau să fiu un rector, altfel decât au fost cei de până acum, subliniind, încă o dată, fără a le nega nimic din elementele valoroase pe care le-au adus în mandatele lor. Este adevărat că în cei 30 de ani de la înființare, universitatea a crescut, dar întrebarea este dacă nu cumva se puteau face mai multe lucruri. Desigur, nu are rost să criticăm și să analizăm ce a fost până acum. Important este doar viitorul, acesta este ceea ce contează pentru mine. Nu îmi este teamă de această luptă, pentru că sunt convins că viziunea pe care o am pentru universitate, ceea ce propun este de bun augur, mai ales că eu sunt produsul de prim an al acestei universități și aș vrea să îmi închei cariera de medic și de cadru didactic într-o universitate care strălucește în peisajul academic românesc. De aceea, intenționez să mă înscriu în această cursă electorală, ca să înfăptuiesc din aceste viziuni realiste pe care le am", a declarat pentru "Cuget Liber", medicul. 


Instituția se află pe locul 35 în topul universităților pe plan național


Prof. univ. dr. Octavian Unc a precizat că vede această campanie nu ca pe o luptă încrâncenată, ci ca o discuție între mai multe echipe care caută cele mai bune soluții pentru universitate. Mai mult decât atât, din punctul său de vedere, există oricând disponibilitatea de a transforma echipele adverse într-o singură echipă, puternică, dedicată universității, iar lămurirea problemelor ar trebui, în viziunea lui, să se realizeze laolaltă cu ceilalți candidați, într-o sală cu întregul corp academic, cu studenții. 
Dr. Unc spune că a pornit pe acest drum cu sloganul amintit, pentru că, din punctul său de vedere sunt timpurile în așa fel trăite, încât mulți consideră că se poate produce o schimbare de atitudine, de direcție, de principii, și, în final, de viziune. "Eu consider că am această viziune legată de Universitatea «Ovidius», de a schimba statutul ei actual, asta neînsemnând că am în minte ideea de a nega ceea ce s-a făcut până acum, la nivel de instituție, pentru că, evident, în cei 30 de ani care au trecut de la înființare, s-a muncit. Nimeni nu poate spune că nu s-a muncit, dar, din păcate, într-un clasament național, UOC se află pe locul 35 în țară. Mai departe, în Europa este pe locul 1337, iar în lume pe locul 4377, ceea ce nu este normal. De aici am plecat, cu gândul că se mai poate face ceva și am ajuns la ceea ce ar fi deviza universității, pentru această campanie. În acest sens, am trei direcții, care ar însemna sloganul universității în acțiunea pe care o derulez", a continuat candidatul.  
Prima, a subliniat dr. Unc, ar fi IDENTITATEA, a doua VALOAREA și a treia RESPONSABILITATEA. Prin identitate, în opinia sa, se înțelege faptul că universitatea trebuie să obțină un nou card de identitate, în sensul a ceea ce a declarat în rândurile de mai sus și atunci când se vorbește despre universitatea "Ovidius" să fim, neapărat, în top. 


Activitatea de cercetare trebuie susținută


Apoi, legat de activitatea de cercetare, el susține că aceasta nu este reală, ci doar un vis frumos pe care nu îl putem aduce în planul realității. Desigur, recunoaște că activitatea de cercetare există, dar a face cercetare "nu înseamnă a raporta rezultatele unei cercetări, înseamnă cu a veni cu ceva nou în față, ori acest ceva ne lipsește și este un fenomen național, nu trebuie să acuzăm universitatea. În primul rând, ne-ar trebui o creștere de vreo 50 de ori a volumului de publicații, pe care îl avem în momentul de față. Calitativ stăm destul de rău, așa că, doar cantitativ am mai putea aduce niște elemente de creștere și atunci apare ideea de valoare. Atunci apare valoarea, adică tot ce reprezintă calitate, de la corpul didactic, la studenți, ca produs de formare profesională și evident, și infrastructură. Al treilea element de care vorbeam este responsabilitatea. Am în vedere responsabilitatea universității, ca for științific, social, cultural, care trebuie, neapărat, să se implice în viața cetății. Asta nu înseamnă că văd conducerea universității să facă ordine la Prefectură sau la Primărie, dar trebuie ca acțiunile care pornesc de la nivelul rectorului să meargă către colaborarea cu administrația locală și avem destule exemple în acest sens. Spre exemplu, de 30 de ani nu s-a putut obține o casă a universitarilor, o casă a studenților, locuri unde aceștia se pot întâlni. Apoi, ce-ar însemna, din punct de vedere turistic, pentru Constanța, ca și venituri adiacente, dacă sub egida universității 
s-ar organiza cel puțin două manifestări științifice, una literară și una care ține de poezie, arheologie, cu o participare internațională, vara, atunci când toată lumea caută marea?, a adăugat dr. Unc. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.321 secunde