Prof. Ion Băraru: „După ce ai distrus olimpiadele școlare, nu poți începe un centru de excelență în mijlocul anului”

Sâmbătă, 24 Aprilie 2021, 00:02
7988
În ciuda faptului că învățământul românesc de performanță a avut parte de o lovitură „sub centură”, odată cu anularea tuturor concursurilor și olimpiadelor școlare, de către fostul ministru al Educației, Monica Anisie, la Constanța, Inspectoratul Școlar Județean a reușit să dea undă verde reînființării Centrului județean de Excelență, a cărui personalitate juridică a fost căpătată pe 20 februarie 2021.

Director al acestui centru a fost desemnat prof. Cristina Popa, titulară a catedrei de limba și literatura română a Școlii gimnaziale „George Enescu” din Năvodari.

La începutul lunii trecute a fost stabilită și o Procedură operaţională „Selecția profesorilor pentru pregătirea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte în cadrul Centrului județean de Excelență, din Constanța”, cu un calendar precis de desfășurare.

Săptămâna aceasta, mai precis joi, 22 aprilie, urmau să fie afișate rezultatele selecției de dosare pentru cei 18 profesori-lectori care vor activa în cadrul reînființatului Centru județean de Excelență din Constanța, urmând să predea câte patru ore pe săptămână.

Centrul are prevăzută câte o grupă cu 22 elevi pentru Limba și literatura română/Începător (V-VIII), Limba și literatura română/Avansat (IX- XII), Matematică/Începător (V – VIII), Matematică/Avansat (IX- XII), Fizică/Începător (VI – VIII), Fizică/Avansat (IX – XII), Limba engleză/Avansat (IX – XII), Biologie/Avansat (IX – XII) și Chimie/Avansat (IX – XII).

Dar ce să vezi, profesorii constănțeni nu s-au înghesuit să-și depună dosarele, așa încât a fost prelungită perioada de depunere până pe 29 aprilie.

„Învățământul de excelență în Constanța se prăbușește”

Era evident că unul dintre primii „curtați” să fie coordonatorul nou înființatului Centru județean de Excelență constănțean a fost prof. Ion Băraru (71 ani), reputat dascăl al catedrei de fizică, actualmente pensionar, dar mult prea atașat pentru a renunța la carieră. El este cel care în urmă cu 20 de ani a condus prima structură de acest gen, dar care primea finanțare de la Consiliul Local Constanța. Întrebat ce părere are despre actuala inapetență a profesorilor pentru „catedra” de performanță, iată ce ne-a răspuns. „O spun de atâția ani: învățământul de excelență în Constanța se prăbușește, pentru că s-a acționat foarte târziu și există doar insule. Spre exemplu, eu coordonez un grup de profesori care fac pregătire de excelență, foarte restrâns, de 4-5 profesori de fizică. Inițiativa aceasta de a fi plătit cu ora un profesor de matematică, pentru trei-patru ore, de exemplu, comparativ cu două ore de meditație cu patru copii la masă... faceți și dvs. socoteala. Nu se poate începe un centru de excelență în mijlocul anului. După ce ai distrus olimpiadele școlare... Uitați-vă bine în jur și spuneți-mi cine să mai predea. Și după aia cine să vină”.

Cât despre centrul de excelență de acum 20 de ani, închis de un inspector general de fizică, prof. Ion Băraru povestește că era bătaie atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor ca să ajungă acolo. „După care s-a transformat... mă duc să predau la excelență ca să primesc adeverință pentru gradație de merit”.

Și apropo de „insulele” pomenite de prof. Ion Băraru, într-adevăr, în învățământul constănțean se cunosc grupele de excelență ce activează în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, precum și Centrul „Hai la olimpiadă”, înființat în urmă cu nouă ani și finanțat de Fundația emag. Conform site-ului oficial, Centrul constănțean „Hai la Olimpiadă!” oferă pregătire la Matematică (202 elevi - coordonator prof. Cătălin Zîrnă), la Fizică (158 elevi - coordonator prof. Ion Băraru), la Informatică (57 elevi - coordonator prof. Antoaneta Laura Giuglea) și la Chimie (63 elevi - coordonator prof. Doina Bălașa). Iar echipele ce pregătesc acești viitori olimpici sunt alcătuite din reputați profesori constănțeni.

Noul calendar pentru depunerea dosarelor

Conform unui anunț postat pe site-ul IȘJ Constanța, Centrul Județean de Excelență anunță prelungirea perioadei pentru depunerea dosarelor în vederea selecției profesorilor pentru pregătirea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte în cadrul CEX Constanța până la data de 29 aprilie 2021.

Și datele celorlalte activități cuprinse în calendar se modifică:

5-7 mai 2021 – evaluarea activității cuprinse în portofoliu

7 mai 2021- afișarea rezultatelor (după ora 12)

10 mai 2021- depunerea contestațiilor (la Registratura IȘJ, între orele 9.00 – 11.30)

10 mai 2021 – afișarea rezultatelor după rezolvarea contestațiilor (după ora 16)

Ca urmare, proba de interviu se reprogramează:

Limba engleză – marți, 11 mai 2021, începând cu ora 12

Limba și literatura română – miercuri, 12 mai 2021, începând cu ora 12

Matematică – joi, 13 mai 2021, începând cu ora 10

Fizică – joi, 13 mai 2021, începând cu ora 11

Biologie – joi, 13 mai 2021, începând cu ora 11,45

Chimie – joi, 13 mai 2021, începând cu ora 12,30

Afișarea rezultatelor finale: vineri, 14 mai 2021, după ora 12.



Pagina a fost generata in 0.2722 secunde