Prof. Gabriela Bucovală: „Trebuie neapărat să dispară stresul mediei din gimnaziu!”

11114
Prof. Gabriela Bucovală: „Trebuie neapărat să dispară stresul mediei din gimnaziu!” - sus-1626457467.jpg

Articole de la același autor

Discuțiile pe marginea posibilei reintroduceri a examenului de admitere în liceele „de top” ale Constanței, începând cu anul școlar 2022-2023, au constituit un bun prilej de reîntâlnire cu prof. Gabriela Bucovală, ultimul inspector școlar general numit prin concurs la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, al cărei mandat s-a încheiat pe 18 august 2019.

Din decembrie 2019, devenea directorul Liceului Teoretic „Traian”, la a cărui catedră de matematică este titulară din 2013. De altfel, în cele peste trei decenii de activitate, prof. Gabriela Bucovală, indiferent de funcția ocupată, s-a aflat permanent la catedra celor mai importante unități de învățământ din municipiul Constanța.

În IȘJ Constanța avea să ajungă în anul 2008, ocupând, timp de șapte ani, funcția de inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane, apoi, pentru o scurtă perioadă, inspector școlar general adjunct, iar din 18 august 2015 devenea „general”, în urma susținerii concursului.

O experiență care ne-a permis să purtăm un dialog pe teme dintre cele mai importante și de actualitate din învățământ, în interviul de față continuând să discutăm pe marginea aceluiași subiect cu directorul Liceului „Traian”

- Este admiterea în liceu asemănătoare principiului admiterii în clasa a V-a, când părinții vor cele mai bune școli pentru copiii lor?

- Exact! Atunci când facem subiectele, ne dorim copii care gândesc. De aceea se dă matematică, pentru a le vedea puterea de sinteză, de a gândi, de a duce un raționament până la capăt, presupunând că ei vin din clasele I-IV cu o mică cultură generală. Nu neapărat că trebuie să mergem cu ei la nu știu ce concurs. Pentru că de fapt șlefuim caractere și trebuie să ne gândim că formăm viitori oameni compleți.

Se tot vehiculează ideea că toate școlile trebuie să fie bune. Dar ce înțelege fiecare prin asta? Eu înțeleg printr-o școală bună climatul. Toți profesorii sunt buni, pentru că toți sunt pregătiți, dar întregul climat de lucru pe care îl ai, cu tot ceea ce înseamnă beneficiari direcți și indirecți ai educației. Părinții au rolul lor extraordinar. Poți să ai o școală mică, cu o cancelarie de 20-30 de oameni extraordinari, dar dacă beneficiarii direcți și indirecți nu sunt interesați de actul educațional, nu știu cum îi poți atrage mai ales în contextul actual, al acestei societăți.

Dar revenind la admiterea în licee, un lucru este cert: media din gimnaziu trebuie să dispară. Asta este cât se poate de clar. Pentru că toate problemele de aici apar, de la faptul că elevul trebuie să ia note mari peste tot, pentru că îi strică media. Înțeleg atunci când media de admitere era calculată din 50% probe scrise și 50% media din gimnaziu. Dar acum trebuie neapărat să dispară acest stres, pentru ca părinții să înțeleagă că un copil nu este un robot. El nu poate să fie de 10 la toate.



- A mai existat varianta propusă de fostul ministru Ecaterina Andronescu, de a fi admiși în licee elevii cu medii peste 5 la Evaluarea Națională, restul urmând să fie redistribuiți spre școlile profesionale. De ce nu s-a putut implementa?


- În opinia mea, acolo s-a greșit la nivelul comunicării. Trebuia spus clar: toți cei peste media 5 merg la liceu, restul la școală profesională. Eu mi-am avansat părerea atunci și am spus că acest lucru se poate face în mod natural. Și chiar am și aplicat. În vara lui 2018, când s-a făcut admiterea în județul Constanța, ultima medie la clase de liceu a fost de 4,40. Pe municipiul Constanța nu s-a intrat în clasele de liceu cu medie sub 5. Atunci ultima medie cred că a fost de 5,10 parcă. Bineînțeles că am fost blamată atunci că am tăiat clase... Dar cum s-a putut? Păi, în momentul în care faci planul de școlarizare, folosești statistica anilor anteriori – deh, avantajul că predau matematica – și am urmărit câți elevi au avut medii de admitere peste 5. Și am constatat o fluctuație de 3.500-3.800. Dacă în atâția ani ne învârtim undeva pe acolo, atunci hai să facem planul de școlarizare astfel încât în învățământul liceal să avem 3.500 de locuri, iar restul locurilor să le dăm la învățământul profesional până la acoperirea întregii generații. Ce rost are să se intre cu medii de 2 și 3 la liceu, când puterea elevului nu este pentru această rută? Mi-amintesc că la Ostrov două locuri s-au ocupat cu 4,95 și au mai fost ceva probleme la Cernavodă, unde s-a intrat la liceul tehnologic cu 4,40. Acolo există și liceu teoretic, și liceu tehnologic, și le-am spus că sunt prea multe locuri. Analiza noastră pe zone geografice a mediilor peste 5 ne arăta că nu pot fi duse prea multe clase de liceu. Foarte adevărat că nu trebuie să rămână vreun elev pe dinafară, dar ce ne facem că avem nevoie și de meseriași.



- Așadar, ar fi fost de preferat ideea admiterii cu medii peste 5 în licee decât admitere „personalizată”?


- Cred că le-aș fi combinat pe amândouă. Pentru că sunt două lucruri total separate. Povestea aceasta cu admiterea se adresează vârfului piramidei. Iar ce spun, cu media 5, se adresează bazei. Adică ele se pot combina. Planul de școlarizare trebuie foarte bine fundamentat. Am 5.000 de absolvenți de clasa a VIII-a din care 3.500 prognozez că vor avea medii peste 5, atunci restul de 1.500 vor fi pentru învățământ profesional. Toată lumea trebuie să accepte și astfel evităm și rușinea de la Bacalaureat. Până la urmă, ce ne dorim? Să avem numai elite și pe ceilalți să-i lăsăm deoparte? Sau facem ceva pentru toată lumea?

Din păcate, avem probleme cu acceptarea ideii că nu toată lumea trebuie să promoveze Bacalaureatul și că avem nevoie și de meseriași, de oameni pregătiți și în domenii de stringentă necesitate. Cred că de la grădiniță, de când îi înscriem, ne gândim ce universitate vor absolvi...

- Încheiem cu o întrebare ce are în vedere actualul context pandemic. Ce se va întâmpla dacă, de la toamnă, din cauza valului patru, copiii se întorc la școala online?

- Liceul Teoretic „Traian” este pregătit pentru orice scenariu. Avem table interactive în toate sălile de clasă, care sunt de ajutor și în momentul în care ai toți elevii prezenți fizic în clasă. Ce am făcut noi astă-toamnă cu o cameră pe un laptop nu se va mai întâmpla. În altă ordine de idei, le-am spus și elevilor mei că sunt buni, dar am ajuns în situația la care nu se gândea nimeni, și anume... scapă cine poate! Pentru că noi, ca profesori, facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ei, iar dacă și ei își privesc viitorul cu seriozitate, atunci se poate învăța și la distanță. Vorbind la nivelul comunității noastre de învățare, care dispune de niște standarde, dacă s-a pierdut ceva în acest an, mare parte din vină este a elevilor și a părinților. Pentru că, îmi povesteau colegii, simțeau prezența părinților în camere, mai ales la teste, în ideea de a-i ajuta pentru o notă mai mare. Și atunci, nu ne furăm căciula până la urmă?



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2607 secunde