Pregătiri pentru marele praznic al Învierii Domnului

670

Articole de la același autor

Am intrat în Săptămâna Mare, zile în care creştinii ortodocşi se pregătesc să întâmpine marele praznic al Învierii Domnului sau Paştele, moment aşteptat cu multă bucurie odinioară, în satul tradiţional.



Zilele care urmează, cuprinse în Săptămâna Patimilor au o mare încărcătură sacră, susţin specialiştii Muzeului de Artă Populară Constanţa.


„Sunt zile cernite, de doliu, rugăciuni şi reculegere, dar şi zile în care se fac ultimele pregătiri temeinice pentru Paşte. Dacă odinioară, întreaga familie mergea seara, la biserică, la denii, timpul zilei era alocat ultimelor pregătiri, pentru a pune în bună ordine toată gospodăria şi pentru a pregăti preparatele tradiţionale: ouăle vopsite sau ouăle încondeiate, preparatele din miel şi cozonacul. Toată casa trebuie să fie primenită pentru întâmpinarea Învierii Domnului, grădina de flori de dus la biserică şi cimitir, plivită, gardurile reparate. Tot în aşteptarea praznicului Învierii, cămăşile cele noi, de sărbătoare, lucrate cu migală în Postul Mare, trebuiau să fie gata, pentru a fi îmbrăcate la biserică. De altfel, încă de la Florii, începeau să se scoată afară straiele în curte, pentru a se aerisi”, au adăugat muzeografii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4644 secunde