Pregătiri pe ultima sută de metri la Festivalul „Untold”

241
Pregătiri pe ultima sută de metri la Festivalul „Untold” - fonduntold2-1630690193.jpg

Articole de la același autor

Au mai rămas doar cinci zile până la cea de-a şasea ediţie „Untold”, motiv pentru care organizatorii le recomandă fanilor festivalului să aleagă opţiunea de Check-in şi Top-up online, pentru a se bucura de un acces mai rapid în festival. Check-in-ul online poate fi realizat până la eveniment, iar cei care aleg să îl facă la faţa locului trebuie să achite o taxă de 25 de euro. Totodată, organizatorii atrag atenţia că doar fanii înregistraţi în formularul de Check-in (online sau la locaţie) pot primi brăţara de festival, în baza unui abonament cu un cod de bare valid şi a unei cărţi de identitate.

Cei care au achiziţionat mai multe bilete pot efectua Check-in-ul şi pentru prietenii lor. În cazul în care posesorul unui bilet doreşte să îl transfere către o altă persoană, acesta trebuie să selecteze online din contul lui de Check-in opţiunea de Transfer Bilet. Apoi, trebuie să completeze datele persoanei care va primi biletul (nume, prenume, email, telefon, localitate) şi să se asigure că biletul generat (pdf) ajunge în posesia noului destinatar.

După realizarea cu succes a Check-in-ului online, participanţii au posibilitatea să-şi creeze propria puşculită de Festival. Astfel, fiecare participant îşi poate pune bani pe bilet, prin selectarea serviciului de Top-up, iar suma încărcată va fi transferată pe brăţară când o va primi de la corturile de check-in. Brăţara poate fi activată la orice punct de Credit Point din festival. Această modalitate de încărcare a brăţărilor va fi disponibilă şi în timpul festivalului şi va putea fi accesată direct din aplicaţia mobilă „Untold”. De precizat că tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă biletul de acces, şi actul de identitate şi documentul care atestă acordul părinţilor. Acesta poate fi descărcat de pe https://untold.com/static/parental-consent-ro.pdf, iar organizatorii recomandă să fie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoţiţi de un părinte şi să deţină un bilet valid.

Program pre-festival pentru ridicarea brăţărilor

Desigur, organizatorii au pregătit şi anul acesta un program pre-festival. Ca urmare, fanii care au abonamente General Access îşi pot ridica brăţările de la corturile de Check-in din Parcul Central, de la intrarea principală dinspre Opera Maghiară, în perioada 7-8 septembrie, în intervalul orar 14:00 - 22:00. În timpul festivalului, intervalul orar pentru ridicarea brăţărilor este între 14:00 şi 5:00. Cei care au abonamente VIP îşi pot ridica brăţările de la corturile de Check-in din Parcul Central, de pe strada Arany Janos, lângă Facultatea de Chimie, în perioada 7-8 septembrie, în intervalul orar 14:00 - 22:00. În timpul festivalului, intervalul orar pentru ridicarea brăţărilor este între 14:00 şi 5:00. Şi în acest an, brăţara de festival este realizată din plastic reciclat - RPET. Organizatorii au pregătit peste 80.000 brăţări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului, vor exista peste 60 de puncte de încărcare a brăţărilor, iar pentru a evita cozile şi aglomerările, organizatorii recomandă opţiunea de Top-up online.

Cei care doresc să îşi recupereze numerar banii de pe brăţară o pot face de la oricare dintre punctele Credit Point din festival până luni, 13 septembrie, la ora 10:00. Participanţii care şi-au alimentat brăţările prin opţiunea Top-up online au posibilitatea să solicite restituirea sumelor necheltuite în cuantumul sumei încărcate online. Pentru refund online, fanii trebuie să completeze formularul de retur, disponibil din contul de festival creat iniţial, până la data de 17 septembrie 2021.

În plus, clienţii vor avea posibilitatea să doneze sumele necheltuite de pe brăţări către campania „Spitale publice din bani privaţi”, prin care va fi renovat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7998 secunde