Povestea unui vernisaj inedit într-o cofetărie
Articole recomandate
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
500 de copii din Castelu, reuniți într-o ștafetă pentru o viață mai bună prin educație
23 Aprilie 2024
Astăzi, de la ora 18, la Cofetăria Moesis By Angelo va avea loc vernisajul expoziției de icoane pe lemn intitulată "Angelx", un inedit eveniment al cărui protagonist este pictorul Dan Deaconu, artist ce poartă în spate o poveste tristă de viață, bolnav fiind și cu o familie numeroasă, soția și cei cinci îngerași.
Pictorul Dan Deaconu se află la a doua exprimare expozițională de sărbătoare, prima expoziție de icoane fiind "Sâmbăta lui Lazăr" unde el, tatăl, alături de fiul său au expus frânturi de suflet colorate. Dan Deaconu are con-vingerea că din anonimat doar culorile sale îl pot scoate, iar pânzele lui sunt cele care îl ajută să-și hrănească cei cinci copilași, arta fiind cea care îl face să depășească boala și sărăcia.
"Oamenii mă cunosc nu ca pe un ar-tist sau ca pe un pictor, ci ca pe un zidar, faianțar, ca pe un meșter, dar pictura e cea care mă ține în viață și mă determină să lupt pentru copiii mei", a declarat Dan Deaconu.
Expoziția Angelx prezină peste 25 de icoane, expuse publicului spre a fi admirate și achiziționate, iar grupul de copii Mandolinata condus de profesorul Ilie Belcin, va încânta publicul cu un recital de colinde și bineînțeles, mandoline.
La eveniment vor fi prezenți și Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar National "Regele Ferdinand" Filiala Constanța, conf. univ. dr. Laura Giurgiu - Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Ovidius", Paula Vals - manager Angelo, Stănică Enache - președinte Inomar Cluster, Laura Stroe - președinte Asociația Culturală Wild Art, și preotul Adrian Alexandru.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 04 Noiembrie 2016
Miercuri, 12 Octombrie 2016
Vineri, 09 Septembrie 2016
Vineri, 12 August 2016
Miercuri, 20 Iulie 2016
Sâmbătă, 02 Iulie 2016
Luni, 16 Mai 2016
Miercuri, 04 Mai 2016
Sâmbătă, 23 Aprilie 2016