Peste 70 de țări participă la Festivalul Internațional de Teatru

98
Peste 70 de țări participă la Festivalul Internațional de Teatru - peste70detari2-1432741492.jpg

Articole de la același autor

Anul acesta, în perioada 12 - 21 iunie, se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și cuprinde 427 de evenimente, susținute de 2.500 de artiști, în 67 de spații de joc, a declarat președintele FITS, Constantin Chiriac. Festivalul se desfășoară anul acesta sub înaltul patronaj al președintelui României. "Sper ca această conferire a înaltului patronaj să constituie un simbol puternic al prețuirii pe care România să o acorde creației, teatrului și culturii, în general. (...) Sunt convins că ediția din acest an va marca un nou reper al excelenței în domeniul marilor festivaluri internaționale," se arată în mesajul președintelui României transmis FITS. 


Anul acesta, la FITS participă un număr record de 70 de țări. "Tema festivalului de anul acesta este Growing smart, smart growing, adică modalitatea prin care putem să creștem la modul deștept, dar sănătos", a adăugat președintele festivalului. Mare parte din spectacolele cuprinse în FITS sunt deja "sold aut", festivalul având, în medie, 65.000 de spectatori pe zi. Alături de spectacolele de teatru, mai sunt incluse în programul FITS proiecții de filme, o bursă de spectacole, o platformă dedicată artelor vizuale, coordonată de Dan Perjovschi, dar și lansări de carte și conferințe. Și proiectul "Aleea celebrităților" continuă și anul acesta la FITS. Printre personalitățile cărora li se va dedica o stea în 2015 se numără actorul și regizorul Klaus Maria Brandauer, regizorul Eimuntas Nekrosius, dramaturgul și regizorul Joel Pommerat, regizorul, scenaristul și dramaturgul Neil LaBute, regizorul și actorul Kazuyoshi Kushida. La FITS se vor întâlni și reprezentanții a 11 orașe românești și a șapte orașe din Grecia care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6359 secunde