Performanță de excepție la Colegiul "Mircea". Cine este "geniul" din laboratorul de chimie

693

Articole de la același autor

Despre elevul de clasa a X-a Paul Gerea Haidu, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", triplu medaliat internațional în doar trei luni, s-a scris și se va mai scrie, dar în acest week-end am avut șansa de a-i descoperi fericirea pe chip când pregătea experimentele în laboratorul de chimie.


Povestea succeselor lui începe în luna aprilie, când a venit cu medalia de bronz de la Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene, care s-a desfășurat în Austria. La interval de o săptămână, s-a întors cu medalia de argint de la Olimpiada Internațională Mendeleev, iar zilele acestea, elevul Paul a mai adus o medalie în pano-plia Colegiului "Mircea": argintul de la Olimpiada Internațională de Chimie, desfășurată la Baku. 


"Se pregătește intens încă din clasa a VIII-a pentru a participa la aceste competiții internaționale. Este un elev foarte ambițios, cu o putere de muncă extraordinară și nu în ultimul rând cu o inteligență care permite să asimileze noțiunile necesare participării la astfel de competiții" - astfel ni l-a descris mentorul său, prof. Monica Dumitru. "În ultima perioadă cred că a lucrat mai mult de 10 ore pe zi, pregătirea pentru această olimpiadă fiind realizată la București. Vă dați seama că nu se poate realiza performanță cu pregătire doar în perioada anului școlar. Și la Olimpiada națională a obținut pre- miul II, dar și la Olimpiada de Științele Pământului a obținut premiu I și s-a calificat în lotul lărgit, numai că se suprapuneau cumva cele două competiții și a renunțat la lotul de Științe. Este plăcut să lucrezi cu un asemenea elev de la care rezultatele nu încetează să uimească", a explicat același dascăl de chimie.


Tot la superlativ avea să-l caracterizeze și prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului, evident mândru că iată, deși vacanță, "Mircea" e fruntea! "Unicitatea performanței lui constă în faptul că în același an școlar a reușit să câștige trei medalii internaționale la trei dintre cele mai puternice competiții din lume. Nu numai că vine să confirme potențialul, dar chiar să-l afirme, să demonstreze că este unul dintre cei mai puternici. Mai trebuie remarcat, așa cum v-a spus chiar el, că loturile naționale se recrutează, în general, din elevi ai anilor terminali de liceu, care au parcurs toată materia", avea să adauge prof. Nicoară. 


Fericit că s-a întors înapoi în laboratorul de chimie, unde se simte în largul său, Paul Gerea povestea că de la primele experiențe simple, introductive, s-a simțit atras de această materie. Și mai recunoaște că pasiunea pentru chimie i-a fost dezvoltată și de doamna profesoară, "dar mă simt și ambiționat de ceilalți colegi, care, de asemenea, participă la olimpiade internaționale și aduc rezultate deosebite", spunea elevul de-a X-a. 


În opinia lui, cei mai puternici competitori i-au fost participanții din Asia, care au și ocupat primele patru locuri. "Noi am ieșit primii din Europa, ca țară. Am avut doi colegi clasați între primii zece participanți, cu două medalii de aur. Ca echipaj, am fost destul de omogeni la proba teoretică, dar la proba practică nu a mai fost bine. Acolo trebuia să ai și un pic de noroc ca să-ți iasă experimentul", a mai povestit Paul Gerea.


Ca și în urmă cu doi ani, într-un interviu acordat "Cuget Liber", Paul a declarat că dorește să urmeze o carieră în cercetare, dar în afara granițelor pentru că este de părere că acolo sunt mai multe oportunități. Mai ales că la universități din România este deja admis.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4049 secunde