Pe cine mai interesează monumentele istorice? Milioane de euro ar putea fi pierdute!

581
3

Articole de la același autor

Ceea ce ieri ar fi trebuit să fie o dezbatere publică având ca subiect cinci dintre cele mai importante obiective istorice ale județului Constanța, monumente de clasa A din patrimoniul național, nu s-a constituit decât într-o întâlnire a Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Județean Constanța cu vreo trei-patru reprezentanți ai presei, așa încât nu știm în ce măsură și-a atins scopul. Doar poate s-a bifat la… caietul de sarcini un nou pas. 


Așadar, direcția condusă de Ionuț Nache a demarat procedura de restaurare, consolidare și reabilitare pe fonduri europene nerambursabile a Mormântului Pictat Hypogeu, din zona Zorile, a Edi-ficiului Roman cu Mozaic, reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheolo-gie, amenajarea și valorificarea cultural turistică a Cetății Carsium (Hârșova), precum și a Cetății Histria. 


Pentru fiecare obiectiv în parte, sunt prevăzute prin proiect investiții ce ar putea ajunge la cinci milioane de euro, conform celor cinci teme de proiectare realizate de responsabili științifici coordonați de actualul director al MINAC, Traian Cliante. 


"De fapt, ar fi necesare 4,5 milioane de euro pentru construcția efectivă, restul de bani fiind prevăzuți pentru promovare. Așteptăm sugestiile și propunerile celor interesați, pe site-ul CJC. Adresăm un apel tuturor agenților economici care vor să ne sprijine", afirma directorul Nache. 


Pentru Edificiul Roman și MINAC, procedura a fost lansată, iar firma câștigătoare - HIGH Construct, s-a apucat de proiect. La Cetatea Carsium, prima ofertă a fost neconformă și s-a procedat la un alt apel de proiect. Pentru punerea în valoare a cavoului Hypogeu, s-a semnat contractul cu o firmă din București, iar la Cetatea Histria, se încearcă accesarea unui proiect pe investiții teritoriale integrate Delta Dunării.


Termenul limită de depunere a dosarelor este 25 noiembrie, motiv pentru care autoritățile sunt îngrijorate că vor rata această ultimă șansă de a accesa fonduri europene pe AXA Prioritară 5. 


Și pentru că același director Ionuț Nache este responsabil și pentru proiectul de la "Republica", l-am întrebat în ce stadiu se află lucrările la viitorul Centru pentru tineret "Jean Constantin". 


"Sonorizarea, luminile, ecranul au fost montate, contractul pentru mobilier a fost atribuit și are ca dată de finalizare 6 octombrie. Urmează recepția lucrării și avizele, așa încât am mari speranțe ca de sărbători să fie deschis publicului", a explicat Nache. 


Comentează știrea

Mircea
21 septembrie 2016
Monumente istorice

Ce sa mai facem cu monumentele istorice? cand avem atatea monumente de analfabeti cu diploma de facultate!

un turist
21 septembrie 2016
...chiar, pe cine?

...chiar, buna intrebare: pe cine mai intereseaza monumentele istorice?...pe nimeni! ...doar cativa ,,nebuni,, mai lupta pentru ca sa faca ceva cu ele. Restul, mimeaza interesul...vezi Capidava care este deja inmormantata definitiv....

MIHAI
21 septembrie 2016
ACTA,NON VERBA

Ne surprinde faptul ca se intentioneaza un asemnea proiect (sau proiecte ) fara stirea si contributia celui mai mare istoric al Romaniei , mai mare ca Iorga si membru al Marelui PNL , e vorba de dl Hasotti care , de cand se stie , s-a luptat pentru obiectivele arheologice dobrogene . Ne amintim ca in sept .2002 dl Hasotti declara in Parlament ca PSD distruge patrimonial national , intentionand sa permita societatii Duty Free sa distruga cetatea Histria . Mai semnala si distrugerea cetatii Troesmis de la Mangalia . In mai 2003 neastamparatul istoric sesiza natiunea ca IPS Teodosie ( Rasputin ) omul PSD distruge situl arheologic de langa gara CFR unde vrea sa construiasca o biserica . In decembrie 2003 tragea sirena de alarma ca Vasile Roaita ca la Constanta , tot arhipiscopul pesedist Teodosie (Rasputin ) vrea sa construiasca un garaj situat in zona de rezervatier arheologica (anticul Tomis ). Si de atunci , tacere , fara sa fie deranjat ca pe langa cele semnalate , Cazinoul se distruge vazand cu ochii . Incercam sa ne amintim daca pe vremea guvernarilor penelisto - useliste , aceste problerme au fost rezolvare , dar citind articolul de mai sus , deduce ca nu .Sa speram ca intentiile comisiei conduse de dl Ionut , si primarul nostru pesedist , ajutat de bravul consilier recent achizitionat , Mihai Petre care ne vrea binele cu orice pret sa realizeze barem jumatate din ce si-au propus .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6041 secunde