Păpușarii constănțeni, în spectacol. Ce piesă se va juca
Articole de la același autor
ȘCOALA 29, ÎN DOLIU! "Porțile sunt deschise pentru toți foștii elevi"
21 Septembrie 2018
Șase elevi din Cernavodă, proaspeți absolvenți de canto
07 August 2018
Admiterea de toamnă la Universitatea "Ovidius". Ce facultăți sunt la mare căutare
17 Septembrie 2018
Eveniment important în shipping-ul constănțean. Recunoaștere pentru "Cuget Liber" și Histria Group
11 August 2018
Semnal de alarmă cu privire la fondurile care se strâng în școli. "Nu sunt obligatorii, ele fiind chiar ilegale"
13 Septembrie 2018
În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2018, echipa Teatrului pentru copii și tineret "Căluțul de mare" din Constanța va participa la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ANIMAȚIE "SUB BAGHETA LUI MERLIN", ediția a III-a, de la TIMIȘOARA, cu spectacolul PRINȚESA ȘI BROSCOIUL, adaptare după basmul "Prințul fermecat" al Fraților Grimm, regia și scenariul fiind semnate de Cristian Mitescu, actor, regizor, scenarist și realizator de programe în cadrul mai multor televiziuni. Ionuț-Sergiu Anghel realizează coregrafia spectacolului, iar muzica îi aparține compozitorului Viorel Andrinoiu. Scenografia de excepție este marca cunoscutei scenografe constănțene Eugenia Tărășescu-Jianu.
Spectacolul se va juca marți, 2 octombrie 2018 pe scena Casei Tineretului din Timișoara.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 21 Septembrie 2018
Vineri, 21 Septembrie 2018
Vineri, 21 Septembrie 2018
Vineri, 21 Septembrie 2018
Vineri, 21 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018
Joi, 20 Septembrie 2018
Miercuri, 19 Septembrie 2018