Papa Francisc, mesaj în limba română pe Twitter după plecarea din România: Mă rog ca Fecioara Maria să vă călăuzească pe calea credinței
Articole recomandate
Elevii Liceului ”Ovidius”, premiați la concursul organizat de Agenția Spațială Europeană
24 Aprilie 2024
Concert de Paști, la Teatrul ”Oleg Danovski”
24 Aprilie 2024
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
500 de copii din Castelu, reuniți într-o ștafetă pentru o viață mai bună prin educație
23 Aprilie 2024
Papa Francisc, care s-a aflat în România timp de trei zile, într-o vizită istorică, a scris pe Twitter un mesaj în limba română, în care transmite că se roagă ca Fecioara Maria să îi călăuzească pe români pe calea credinței.
"Fecioara Maria să-și întindă ocrotirea ei de mamă peste toți cetățenii României care, în decursul istoriei, și-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți și mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinței", a scris Papa Francisc, imediat ce a plecat din România. Mesajul său este în limba română.
"Am venit în această țară frumoasă și primitoare ca pelerin și frate, pentru a avea diferite întâlniri și pentru a făuri o punte între inima mea și a voastră. Iar acum mă întorc acasă îmbogățit, luând cu mintea locuri și momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele și vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulțumesc și vă duc cu mine. Iar acum vă binecuvântez", a spus Suveranul Pontif în ultimul său discurs, susținut la Blaj, la finalul întâlnirii cu comunitatea romă. De asemenea, Sfântul Părinte le-a cerut românilor "o mare favoare": să se roage pentru el.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 11 Mai 2019
Sâmbătă, 01 Iunie 2019
Vineri, 31 Mai 2019
Vineri, 31 Mai 2019
Vineri, 31 Mai 2019
Marţi, 28 Mai 2019
Sâmbătă, 25 Mai 2019
Miercuri, 15 Mai 2019
Miercuri, 08 Mai 2019
Luni, 06 Mai 2019