"Pacostea" examenelor online, la facultățile din Constanța. "A fost foarte stresant"

1875

Articole de la același autor

Pandemia de coronavirus a dus la impunerea a numeroase restricții și, în primul rând, la distanța socială. În consecință, o bună parte din ceea ce înseamnă educație a trecut în mediul online. Elevii au făcut cursuri

și au primit note prin platformele online, iar studenții, la rândul lor, au trebuit să se adapteze la examenele susținute prin intermediul internetului. Reporterii "Cuget Liber" au discutat cu câțiva studenți ai facultăților constănțene, pentru a afla ce a însemnat acest mod de examinare.

Ana S. este studentă în anul III la Facultatea de Litere din cadrul Universității "Ovidius" Constanța și mărturisește că în această sesiune, desfășurată în contextul pandemiei de CODIV 19, "examenele online au fost mai stresante precum cele pe care le susțineam fizic la sediul facultății". Nu pentru că subiectele ar fi fost din cale afară de dificile, ci din cauza modalităților găsite pentru prevenirea fraudărilor.

"La facultatea noastră, majoritatea examenelor au fost susținute oral. La unele materii ni s-a transmis că trebuie să avem în permanență telefoanele mobile închise, mâinile în raza de vizibilitate a cadrelor didactice și să fim pregătiți, în orice moment, să arătăm, dacă ni se cere, masa de lucru, telefonul sau chiar și camera, pentru a se asigura că nu mai este nimeni în încăpere care să ne sufle", ne-a relatat studenta.

Organizarea examenelor a ridicat alte probleme. Astfel, la unele materii, studenții au fost organizați pe grupe de câte patru studenți, fiind anunțați clar la ce oră urmează să intre online. La altele, însă, discipolii au așteptat și până la șase ore să fie examinați. "Au fost examene unde a existat un program clar, grupele fiind împărțite pe ore. La altele, ne-am organizat singuri, stabileam fiecare, din mers, cine intră pe platforma de examinare, după ce eram anunțați că cei examinați anterior au terminat. Au fost și cazuri în care un examen a durat de la 10.00 – la 16.00, în sensul că am așteptat cu orele pentru a fi examinați pentru câteva minute. În situațiile acelea trebuia să ne rezervăm toată ziua pentru examen", a mai mărturisit Ana.

Dificultăți au apărut și în cazul examenelor tip grilă. "În cazul acestora, testarea dura aproximativ 20 de minute, întrebările erau afișate, în cadrul platformei online și ni se aloca un anumit timp pentru a răspunde. După expirarea timpului, se schimba clișeul și nu mai puteai să te întorci la el. Acest aspect ne-a pus în încurcătură", a continuat tânăra.

"Am stat o zi întreagă lângă laptop"

Dificultăți similare au întâmpinat și studenții de la Facultatea de Drept și Științe Administrative. Raluca A. este studentă în anul III și încă mai are de susținut câteva examene în această sesiune. "Cele mai dificile, în opinia mea, au fost examenele oral. În cazul celor tip grilă știam clar la ce oră urma să accesăm platforma, totul era foarte clar, la fel și la unele examene susținute oral. Am fost împărțiți în grupe de 7 – 10 persoane și am fost anunțați ora aproximativă la care urma să accesăm platforma. Dar au fost și situații în care a trebuit să așteptăm o zi întreagă lângă laptop. De exemplu, un examen a început la ora 9.00 și ultimul student a încheiat în jur de miezul nopții. Am înțeles, au fost mulți studenți cu restanțe, toți au fost programați în aceeași zi. Dar nu a existat o organizare, în care să ni se spună clar de la ce oră intră fiecare grupă", a afirmat Raluca A..

Cât privește "copiuțele", aceasta spune că nu au reprezentat o posibilitate. "La oral nu aveai cum să copiezi sau să citești de undeva, erai practic față în față cu profesorul. Iar la testele grilă, timpul alocat este atât de scurt, de doar câteva minute pentru fiecare întrebare, că de multe ori abia avem timp să citim enunțul și să-l înțelegem, de unde timp să mai și cauți să copiezi!", a spus studenta.

În schimb, Monica C., studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, în cadrul aceleiași universități, afirmă că atât modul de organizare, cât și gradul de dificultate și regulile impuse în timpul examenelor nu au diferit prea mult de cele susținute fizic la sediul instituției. "Știam clar la ce oră eram programați să intrăm în examen. Intram pe platformă în jur de 10 studenți. În cazul oralului, ne-am ales subiectele de pe bilețele ce aveau culori diferite, bilețelul era adus aproape de camera web pentru a se vedea clar ce scrie și trebuia să spui ce știai. Nu era timp de gândire, de copiat. La examinările grilă, în general, au fost în jur de 20 de întrebări, la care trebuia să răspundem în 20 de minute. Din nou, nu aveam cum să căutăm subiectele, pentru că expira timpul", ne-a relatat tânăra.

Problema conectării la internet a fost luată în calcul de cadrele didactice, au arătat studenții, în cazul tuturor facultăților. Iar regula impusă era că studenții care nu reușeau să se conecteze la ora programată au susținut examenul în cadrul ultimei grupe.

"Este o experiență nouă, va fi perfecționată în timp"

Cursurile și examenele susținute online sunt o realitate cu care atât profesorii cât și studenții vor trebui să se obișnuiască, a afirmat pentru "Cuget Liber" prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universității "Ovidius" Constanța. "Este o experiență nouă, abia am exersat cu toții. De la toamnă, acestea vor fi regulile, pentru că nu va exista posibilitatea, în contextul actual, să revenim la sediile universității cu toți cei 15.000 de studenți. Înainte de sesiune, în funcție de platforma accesată, s-a stabilit regulamentul și a fost făcut instructajul cadrelor didactice și studenților. În unele situații au fost și simulări de examene. Forma examenului, însă, că a fost oral, grilă sau proiect a fost stabilită de șeful de curs. Intervalul orar în care au putut studenții să răspundă a fost mai mare, luându-se în calcul eventualele probleme cu platforma de examinare. Este o experiență nouă și va fi perfecționată în timp", a arătat prof. univ. dr. Sorin Rugină.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3774 secunde