Orar mai scurt, o zi la școală, o zi acasă - variantele pentru deschiderea școlilor din Constanța

2931

Articole de la același autor

În timp ce Ministerul Educației, guvernanții și autoritățile locale își pasează responsabilitățile de la unii la alții, transmit mesaje care se bat cap în cap și se sucesc de la o zi la alta, directorii de școli își storc creierii, fac simulări, împart clase, mută bănci, montează dispensere pentru dezinfectanți. S-au consultat cu părinții, s-au consultat cu profesorii și mulți au găsit deja soluții astfel încât să-i poată primi pe copii la școală, din 14 septembrie.

În ciuda tuturor speranțelor, este evident că anul școlar 2020 - 2021 nu va debuta în condiții normale. Devine din ce în ce mai clar că lecțiile vor fi complet diferite față de cum erau în anii trecuți, nici măcar pauzele nu vor mai fi la fel. În municipiul Constanța, în școlile cu peste 1.000 de elevi va fi imposibil ca toți să vină la școală în același timp. Va fi schimbat programul, vor fi împărțite clasele, iar profesorii vor fi nevoiți să se adapteze noilor condiții.

La Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", există deja un plan stabilit, însă, nu este exclus ca acesta să mai sufere modificări, în funcție de deciziile care se vor lua la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța sau la nivelul autorităților locale. În curtea liceului, au fost trasate linii de demarcare pentru păstrarea distanței sociale, iar la interior, au fost refăcute oglinzile claselor.

"Noi ne pregătim pentru școală, căci dorim să înceapă școala. Am marcat spațiile exterioare, am aranjat clasele, cu băncile așezate la un metru distanță, față, spate, stânga dreapta.

La grădiniță, am hotărât să vină la școală toți copiii, evident, dacă părinții vor dori lucrul acesta. Avem patru grupe cu câte 15 copii. Deci, aici nu vor fi probleme.

Pentru clasele primare, avem o variantă a părinților de a împărți grupele în două și de a veni la școală o zi cu o zi. Astfel, ar fi aproximativ 12 - 14 copii în clasă, în același timp", explică directorul Colegiului "Constantin Brătescu", prof. Anamaria Ciobotaru.

În ce privește clasele de gimnaziu și cele de liceu, elevii vor veni prin rotație la școală.

"Pentru clasele de la a V-a până la XII-a, propunerea este ca jumătate din efectivul clasei să participe fizic la cursuri, iar cealaltă jumătate online, simultan, de acasă. Noi lucrăm pe platformă și avem sălile pregătite pentru așa ceva. Rotația se va face la fiecare săptămână. Și, în felul acesta, elevii țin permanent legătura cu cadrele didactice", a mai spus directorul colegiului.

Ore și pauze mai mici

Numeroase calcule se fac și la Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța, unde, pentru anul școlar 2020 - 2021, sunt înscriși 1.460 de elevi.

"Așteptăm și noi să ne spună cineva ceva. Deocamdată, nu știm nimic sigur. Avem un număr mare de elevi și va trebui să găsim o soluție pentru a putea desfășura cursurile în condiții cât de cât normale.

Va trebui să diminuăm numărul de ore la clase și să scurtăm pauzele. Pentru ciclul primar, programul va începe mai devreme. Dacă vor începe la 7.45, până la 9.40 vor face lecții, apoi, până la 10 fix se aerisește, se dezinfectează și apoi intră grupa a doua. Astfel, la ora 12.00, terminăm cu clasele mici.

Apoi, cu cei de gimnaziu încercăm să facem același lucru ca să fie ok. O să fie colegii puțin supărați că vor sta mai mult în școală, dar asta este, nu avem ce face.

Iar comunicarea online nu are aceeași eficiență ca și comunicarea directă", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Școlii nr. 30, prof. Sorin Cernăianu.

Acesta spune că cea mai bună soluție pentru unitatea de învățământ pe care o conduce era să primească acceptul de a folosi o parte din baza materială a Liceului Tehnologic "Tomis", aflat în imediata apropiere a școlii.

"Primăria Constanța are toate pârghiile pentru a ne pune în posesia acelor spații. Așa a spus Ministerul Educației, este hotărâre de Consiliu Local, avem sentințele judecătorești, deci nu ar trebui să fie o problemă. Noi stăm înghesuiți cu 1.460 de elevi, iar liceul are atâtea spații la dispoziție și doar 120 de elevi", a mai spus directorul de la Școala nr. 30. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5161 secunde