Operele lui Albert Camus, la fel de actuale în zilele noastre

248
Operele lui Albert Camus, la fel de actuale în zilele noastre - cartesursaindymoves-1604945491.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, i-a venit rândul lui Albert Camus, să ne amintim de el. Scriitorul francez, s-a născut pe 7 noiembrie 1913 şi nu a trăit decât 47 de ani, dar în scurta sa viaţă, a scris o operă citită şi acum, în întreaga lume. „În anii copilăriei, Camus a experimentat lipsurile şi sărăcia, lucru care şi-a pus amprenta asupra vieţii, personalităţii sale şi asupra concepţiilor filozofice de mai târziu. A urmat studiile în Alger, fiind preocupat să-şi desăvârşească lecturile literare şi filozofice. În această perioadă, a fost influenţat de operele şi gândirea unor scriitori şi filozofi cunoscuţi: A. Malraux, S. Kierkegaard, Plotin. În 1947, el a publicat «Ciuma», roman care prezintă cazul unei epidemii de ciumă în oraşul algerian Oran. Dincolo de povestea în sine, cartea pune întrebări filozofice legate de condiţia umană. Prin reacţiile personajelor romanului, autorul descrie efectele fizice şi psihice pe care le are epidemia asupra populaţiei”, au precizat specialiştii de la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din Constanţa. Cititorii sunt invitaţi la lectură, cărţile renumitului scriitor francez putând fi găsite pe rafturile instituţiei de cultură. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2889 secunde