Omul care îi încalță pe tenori și balerini

Când mergi la un spectacol de operă sau balet, îți imaginezi că în spatele decorurilor grandioase și a costumelor elaborate este o întreagă industrie. La Scala din Milano, chiar există o asemenea "uzină". Însă, la Teatrul de Operă și Balet Constanța, tot ce ne încântă ochii, în afara actului artistic, este fabricat de o mână de oameni: "Producția".

Când intri în atelierul Teatrului de Operă și Balet din Constanța, te întâmpină o atmosferă austeră. Parcă nici nu-ți vine a crede că aici sunt create toate acele decoruri uimitoare. O încăpere gri, înaltă și largă, a cărei podea poartă urmele tuturor încercărilor reușite sau ratate și luate de la capăt. De un perete se reazemă scheletul de lemn al unei arcade din frumoasa piațetă spaniolă, plină de viață acum câteva zile la premiera baletului Don Quijote. Pe alt perete, sunt așezate cele care vor îmbrăca scena pentru premiera Bărbierului. Până atunci, mai sunt 10 zile și un spectacol extrem de fastuos - opera Aida.
Din sala mare, se pornește un hol către celelalte ateliere. Cel al scenografei, tapetat cu schițe. Urmează apoi croitoria de bărbați, cea de femei, cizmăria pe dreapta, atelierul tapițerului. Ateliere e mult spus. Ai fi tentat să le spui cabinete, la cât sunt de mici. Dar de ce ar fi mai mari, când fiecare este deservit de câte o persoană, maximum două. Cu cine s-ar putea călca "pe bombeu"?
Ce se întâmplă în departamentul de producție al teatrului? Mai întâi, scenograful gândește și face schițele pentru tot obiectul ce va ajunge într-un fel sau altul pe scenă, de la decorul cadru, la cataramele pantofilor. Tâmplăria face ramele suport pentru decor, în timp ce croitoria dă comenzi de materiale pentru tot ce trebuie făcut - de la colanți la pardesie și de la jupoane, la pene pentru evantaie. Dacă pentru decoruri procesul de fabricație trece prin patru mâini - tâmplar, tapițer, butafor, pictor -, la croitorie ori cizmărie, produsul este început și terminat de aceeași mână. Și fiecare obiect din compoziția scenografică este foarte important! Imaginați-vă ce ar însemna ca pe tenor să-l strângă pantofii...

200 de perechi, cizmar!
Și, pentru că tot am pomenit de pantofi, să vedem cum îi încalță pe artiști Florin Muhin, cizmarul. Are 43 de ani și doi copii. A intrat la compania de Balet "Oleg Danovski" în ’90, în urma unui anunț de angajare cizmari.
"Eu aveam calificare, dar ei aveau nevoie de ucenici. Repede mi-am dat seama de ce. La cursurile clasice de cizmărie nu înveți să faci poante de-astea. Din 30 de inși, am rămas 4, în total lucram 6 cizmari la compania de balet. În 2004, am rămas 3 de la balet și unul de la operă. Acum sunt singur…"
Un om la atâtea picioare! Pe lângă poante și flexibili de balet, face pantofi de epocă, de caracter, sandale, cizme, ghetuțe, cizme de muschetar.
"Anul trecut, pentru premiera Lacul Lebedelor și pentru turneul în Germania, am făcut 200 de perechi - încălțări și rezerve pentru toate spectacolele de balet. Cam în două luni, că-s unul singur". O spune așa pe un ton, că parcă i se pare că i-a luat prea mult. "Acum, pentru premiera Don Quijote, am făcut numai flexibili de diverse culori. 25 de perechi. Se croiesc dintr-un doc gros, se lipesc, se cos, se tălpuiesc. Și dacă îmi trebuie o anumită culoare și n-o am, pictorul îi… pictează să-i aducă la nuanța maieului de picior", explică el simplu procedeul de fabricație. Și pentru că tot insistă că flexibilii nu-s cipici, dar nici poante, îl roagă pe pictor să-i scoată pe-ai lui din dulap.
"Mi-a făcut și mie unii - când baletez pe fundal, să mă încalț cu ei" explică pictorul Adrian Crâșmaru.
Cel mai greu de făcut sunt cizmele, "că trebuie să le faci pe piciorul omului. Nu le faci pe calapod, în serie. Nu, fiecăruia i se fac încălțările pe picior. Unul are monturi. Altul are glezna mai groasă, altul - mai subțire… Unul singur din cor putea purta orice număr", își amintește Florin.