Octombrie special pentru Școala "Dimitrie Cantemir"

311
Octombrie special pentru Școala

Articole de la același autor

Pornind de la "Povestea lui Dimitrie Cantemir", elevii clasei pregătitoare A, îndrumați de prof. Ana-Maria Agapciuc, cei mai mici cantemiri au realizat, alături de prof. Alina Stan și Fatma Chemal, desene și colaje repre-zentând școala și personajele îndrăgite din lumea poveștilor. Elevii claselor I A și I B au primit vizita colegilor din clasele a II-a D și a III-a B, de la care au aflat informații legate de personalitatea lui Dimitrie Cantemir și, îndrumați de prof. Oana Florescu, Elena Kocsis, Rodica Nicon și Marcela Tudor, au realizat colaje și postere având ca temă "Școala de ieri și de azi". Îmbrăcați în costume populare românești, elevii clasei a II-a B, împreună cu prof. Simona-Elena Holubeanu, au desfășurat con-cursuri și jocuri ale copilăriei de altădată, încheind activitatea cu o horă a bucuriei. Cum nu putea lipsi atelierul de olărit, elevii din clasa a II-a C, alături de prof. Anca Emandii s-au întrecut în măiestrie, confecționând obiecte specifice, contemporane cu vestitul cărturar. Elevii din clasa a II-a A au reușit, din proprie inițiativă, să o impresioneze pe învă-țătoarea Carmen Stavrositu cu un dans deosebit, pe care l-au repetat zi de zi, în pauze, special pentru această zi. Nici clasele mari nu s-au lăsat mai prejos, completând un program extrem de atractiv. "Mulțumim tuturor truditorilor Școlii Gimnaziale Nr. 38 «Dimitrie Cantemir» Constanța pentru cei 33 de ani de dăruire în slujba educației! Dorim tuturor elevilor, părinților și întregului personal al școlii mulți ani înainte, cu sănătate, rezultate deosebite și putere pentru a forma generații de tineri care să le perpetueze strădania, voința și idealurile! Cantemir este, cu siguranță, mândru de urmașii săi!", a declarat prof. Iris Sarchizian, directorul instituției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4647 secunde