Oaspete de peste ocean va oficia la Biserica "Sf. Mina"

167
1
Oaspete de peste ocean va oficia la Biserica

Articole de la același autor

Duminică, 16 februarie, eparhia constănțeană îl va avea oaspete pe IPS Nicolae Condrea, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, care, de la ora 9, va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Sf. Mina" din Constanța, unde slujește pr. Viorel Condrea, fratele ierarhului.


IPS Nicolae Condrea s-a născut în Constanța la data de 15 aprilie 1967. După absolvirea școlii generale, primele două clase de liceu le-a urmat la Liceul de matematică-fizică din Constanța, apoi s-a transferat la Liceul de Metrologie din București. În anul 1988 a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Șaguna" din Sibiu, pentru ca în 1994 să obțină o bursă de studii la Universitatea Marc Bloch din Strasbourg. Aici a urmat studii teologice aprofundate și cursuri de doctorat, titlul de doctor în Teologie obținându-l în noiembrie 2001.


Din primăvara anului 1997 a fost hirotonit diacon, apoi preot celib, slujind la parohia "Nașterea Domnului" din Stuttgart. În decembrie 2001 a fost călugărit la mănăstirea Radu Vodă din București, fiind numit și secretar patriarhal. Câteva luni mai târziu a fost ales arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America și Canada, eparhie pe care o coordonează și în prezent.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3978 secunde