O nouă şansă prin educaţie şi formare. Sute de copii din judeţ, ajutaţi să se întoarcă la şcoală

1244
O nouă şansă prin educaţie şi formare. Sute de copii din judeţ, ajutaţi să se întoarcă la şcoală - fondonouasansa-1618582815.jpg

Articole de la același autor

Peste 500 de elevi care au abandonat şcoala vor putea să reia cursurile şi să obţină o calificare, pentru a-şi croi un viitor independent. De asemenea, sute de cadre didactice vor fi formate pentru a-i consilia şi a-i sprijini să îşi continue şcoala.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a primit aprobare pentru un proiect cu fonduri europene, „O nouă ȘANSĂ prin educație și formare”, care are ca scop reintegrarea unor tineri care nu au încheiat nici măcar clasele obligatorii. „Obiectivul general al acestui proiect este creșterea numărului de copii sau tineri din categoria celor care au părăsit timpuriu școala, care sunt reintegrați în sistemul de educație formală și care finalizează, cel puțin, ciclul aferent nivelului la care sunt reînscriși prin facilitarea accesului la servicii integrate, adaptate nevoilor acestora, de tip A doua șansă (ADS). Prin acest proiect Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă demersurile din proiectele anterioare, de intervenție țintită, în special la nivelul comunităților dezavantajate, atât din mediul urban, dar mai ales din mediul rural din județ”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Marinela Mrejeru.

Astfel, începând de luna aceasta şi până în decembrie 2023, se vor derula acţiunile specifice proiectului. Vor fi incluşi 450 de elevi care nu au absolvit ciclul de învățământ obligatoriu (nivel primar), dintre care minimum 110 de etnie rromă, şi 150 de tineri sau adulți care nu au absolvit învățământul obligatoriu (nivel secundar inferior), dintre care minimum 40 de etnie rromă.

În plus, vor fi organizate 515 cadre didactice, personal de sprijin şi didactic auxiliar vor participa la pregătire pentru îmbunătățirea competențelor profesionale pe componenta de formare A doua șansă, inclusiv competențe specifice pentru integrarea și lucrul cu persoane cu nevoi educaționale speciale. Alte 600 de persoane vor beneficia de servicii integrate de consiliere și orientare a carierei.

Mai mult decât atât, IŞJ Constanţa va dezvolta măsuri inovatoare de reintegrare în sistemul educațional printr-un sistem de screening mobil pentru depistarea și intervenția timpurie în cazurile de părăsire timpurie a școlii.

Programe ce vor continua

Proiectul se va derula în nouă localități din judeţ, Mangalia, Constanța, Ovidiu, Dobromir, Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Cobadin şi Băneasa, astfel încât să fie acoperită în întregime raza județului și să se permită accesul facil tuturor beneficiarilor.

„Prin activitățile propuse se urmărește asigurarea sustenabilității pe termen lung a tuturor produselor, după cum urmează: cursurile dezvoltate și livrate profesorilor vor fi integrate în oferta educațională a CCD, ofertă care va fi în permanență actualizată și pusă la dispoziția colegilor din sistem; programa pentru A doua șansă care va fi dezvoltată în cadrul proiectului va fi transferată către toate centrele care vor continua să ofere astfel de programe remediale; unitatea mobilă de screening mobil va continua să fie utilizată pentru a identifica noi cazuri cu risc crescut de părăsire timpurie a școlii; centrele în care vor fi furnizate programele ADS se vor constitui ca centre pilot și centre de resurse pentru comunitățile respective”, a declarat inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.1157 secunde