O nouă lansare editorială
Articole recomandate
Scriitorul Constantin Costache a invitat, de curând, constănțenii, la o întâlnire specială de cenaclu și o ședință de terapie prin literatură. În acest fel, au precizat reprezentanții cenaclului literar "Mihail Sadoveanu", toată lumea a încercat să uite, preț de câteva minute, de griji, de stres, de toate problemele curente și s-au lăsat cu toții purtați într-o lume exotică, a frumosului și aventurii, prin priceperea autorului cărții "Syrael", care a fost lansată în cadrul cenaclului.
Moderatorul întâlnirii, Aurel Lăzăroiu, a propus, în deschiderea ședinței, păstrarea unui moment de reculegere în memoria celui care a fost Aurel Avram Stănescu, membru al cenaclului, condus în aceeași zi pe ultimul drum.
Înainte de a trece la prezentarea cărții, Constantin Costache a declarat că ideea cărții a pornit de la un fapt real, povestit de către un coleg de breaslă, un comandant de cursă lungă, Ilie Gheorghe.
După aceea, au luat cuvântul, rând pe rând, dr. Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene "I. N. Roman", scriitoarea Diana Dobrița Bâlea, prof. univ. dr. Olga Duțu și prozatorul Ovidiu Dunăreanu, directorul editurii "Ex Ponto", locul unde cartea a văzut lumina tiparului.
La rubrica "Voci din public" au vorbit Ilie Gheorghe, care a spus că într-adevăr, s-a regăsit în cartea scrisă de către Constantin Costache și că aceasta i-a trezit amintiri furtunoase. Au urmat, umoristul Dan Norea, poeta Mihaela Meravei, scriitoarea Mihaela Cojocaru, Octavian Nicolae și comandorul Ioan Damaschin, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Dobrogea.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 21 Iunie 2019
Luni, 22 Aprilie 2019
Marţi, 16 Aprilie 2019
Luni, 08 Aprilie 2019
Joi, 04 Aprilie 2019
Miercuri, 27 Martie 2019
Vineri, 22 Martie 2019
Marţi, 28 Mai 2019
Marţi, 21 Mai 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019