O nouă lansare de carte la Biblioteca Județeană

257
O nouă lansare de carte la Biblioteca Județeană - bibliotecajudeteana2-1632205437.jpg

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează joi, 23 septembrie, de la ora 17.00, în Aula Bibliotecii, lansarea cărții inedite a artistei plastice Geta Deleanu „Pictori evrei în Muzeul de Artă Constanța”, editată sub egida Asociației Artiști Dobrogeni, în 2021, cu o prefață de prof. univ. dr. Karol Friedmann și recomandată de prof. univ. dr. Nicolae Rotund.

Carte de critică sau carte de istorie culturală? Eseu sau interviu? Album de peisaje dobrogene sau descrieri plastice ale unor tablouri celebre intrate în conștiința colectivă?

Cartea Getei Deleanu reunește toate aceste genuri într-un univers deosebit în care atât analiza plastică a tablourilor, cât și cercetarea profundă a vieții și creației artiștilor evrei alcătuiesc un întreg rotund, accesibil și de durată, în cadrul cercetărilor din domeniul criticii și istoriei de artă.

Viziunea sintetică și expresivă conferă acestui volum de format mic consistență și valoare. Este vorba de primul volum dintr-o serie de volume dedicate artei și culturii tuturor minorităților din Dobrogea, spațiu de rezonanță multicultural.

Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, și de asist. univ. dr. protosinghel Maxim Vlad, urmată fiind de un dialog al autorului cu publicul și o sesiune de autografe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2402 secunde