O nouă expoziție, la Muzeul de Artă Populară Constanța

150
O nouă expoziție, la Muzeul de Artă Populară Constanța - muzeu-1570086360.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară Constanța dedică luna octombrie motivului viței-de-vie, simbol al toamnei, prezent în ornamentica și iconografia diferitelor popoare, inclusiv în creația tradițională românească.

Ca motiv fitomorf, vița-de-vie cunoaște o largă răspândire în arta populară românească întâlnindu-se pe o mulțime de obiecte de uz gospodăresc, decorativ sau de ceremonial.

La români, originea sa este considerată sacră fiind legată de sângele care s-a scurs din rana Mântuitorului. În calendarul popular, viței-de-vie îi sunt consacrate câteva sărbători: Sfântul Trif (1 februarie, când se taie butucii de vie), Armindenul (1 mai, când se destupă butoaiele cu pelinul de mai), Sânzienele (24 iunie, când se iese cu mâncare și băutură pe dealurile cu vii), Cârstovul Viilor (14 septembrie, când începe culesul viilor). La aceste sărbători, predomină riturile de ocrotire și de stimulare a creșterii și rodirii, prin efectuarea de către preot a unor sfeștanii, direct la vie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6696 secunde