O "minune" de 2000 de ani, descoperită în Peninsulă!

2506
7
Este lucru știut de acum că, atunci când se sapă un șanț, trebuie să fie și un arheolog prin preajmă, să urmărească săpătura, pentru ce s-ar putea ascunde. Asta s-a hotărât prin legea pentru protejarea patrimoniului arheologic, chiar dacă unora le place sau nu asta. Din cauza orașului ridicat deasupra, dar mai ales a celui de dedesubt, Peninsula este o zonă prin măruntaiele căreia se poate cotrobăi ocazional și pe trasee impuse. 


Nu se pot dezvolta cercetări sistematice, așa că arheologii au ocazia să arunce câte un ochi curios prin șanțurile de telefonie, de canal sau de apă, cu ocazia lucrărilor de reparații sau modernizare. Sau, când se mai dărâmă câte o clădire din cele vechi și se sapă pentru fundațiile uneia noi. Așa au fost găsite vestigii și artefacte de-a lungul epocii moderne - în șanțurile lucrărilor utilitare. Ca de exemplu Zeița din marmură albă - Venus din Tomis. Capul și corpul i s-au găsit în două șanțuri diferite, săpate însă în același loc - la 34 de ani distanță (capul în 1973, corpul în 2004).


În ultimul timp, lucrătorii de la RAJA au săpat intens în zonă, pentru înlocuirea vechilor conducte. Iar arheologul Octavian Mitroi a fost cu ochii pe ei. S-a uitat el și după restul Afroditei - îi mai lipsesc o mână și jumătate și-un picior - dar n-a văzut nimic. "Probabil trebuie să mai treacă alți 30 de ani", ne-a spus zâmbind. "Majoritatea șanțurilor au fost seci, cum spunem noi, arheologii". Iar de data asta, pe lângă șanțurile vechii infrastructuri, s-au săpat și altele noi. 


Încălzire modernă de epocă romană


"Singura excepție a fost săpătura dintre str. Vasile Canarache și Piața Ovidiu", a început arheologul promițător. "La extremitatea dinspre Vasile Canarache, au apărut ruinele unei clădiri romane cu hypocaust - căldură de jos". 


Chiar dacă e la modă și foarte scumpă, încălzirea prin pardoseală nu este o inovație a zilelor noastre. Dimpotrivă, sistemul a fost inventat acum 2.000 de ani de romani. Podeaua era ridicată de la sol (pe care era turnată o șapă) pe piloni sau colonete. Prin spațiul astfel creat, printre piloni, circula aerul încălzit de o sobă construită pe un perete al clădirii. "Mai întâi a ieșit la iveală de-a curmezișul șanțului o lespede de calcar paralelipipedică de mari dimensiuni, care s-a dovedit a fi pragul unei uși interioare. Lespedea era susținută de trei colonete de cărămidă. Podeaua se pare că era susținută prin tuburi ceramice, deoarece am găsit și un astfel de exemplar. Pragul a apărut la 1,10 m adâncime și am început să săpăm de o parte și de alta și să ne ducem cu săpătura mai jos. La doi metri, am găsit șapa". Asta înseamnă că hypocaustul avea o înălțime de 90 de centimetri. "Se știa de existența acestor ruine încă din anii 58-60, dar atunci nu au fost decât identificate, nu și studiate". 


Grija pentru patrimoniu - semn de civilizație


Nici acum nu s-a putut studia decât această mică bucată ieșită la vedere în șanțul de conducte. Săpătura a mers mai adânc pe lângă șapă, încă doi metri spre port, adică până în punctul în care aceasta (șapa) s-a întrerupt. Probabil distrusă de lucrări moderne utilitare. Către Piața Ovidiu, nu au putut săpa deloc în adâncime, din cauza presiunii timpului. Deși, numai la gândul la ce ar putea găsi în zonă, dacă s-ar fi început o săpătură sistematică, arheologului îi lucesc ochii. "A rămas să fie studiată de generațiile viitoare", spune el cu un oftat. Au acoperit-o la loc cu pământ.


Veselia i se topește de pe față. Oamenii ăștia scormone prin țărână indiferent de vreme. În ianuarie, la săpăturile de pe autostradă, întrețineau un foc lângă șanț, să aibă la ce se dezmorți din timp în timp, povestește arheologul, zâmbind dintr-un colț al gurii. "Pe noi, arheologii, ne mai încălzesc pasiunea și curiozitatea". Cu toate astea, acești oameni sunt considerați de către prestatori, dezvoltatori, constructori… un fel de încurcă-lume, după cum a observat în timp arheologul. Și nu numai el. "Noi cu «cioburile, pietrele și oasele» noastre îi ținem în loc. Consideră că din cauza noastră se întârzie cu toate lucrările, și tot din cauza noastră se pierd bani. Trebuie însă să se știe că grija pentru patrimoniu e un semn de civilizație. Atâta timp cât noi nu ne sinchisim de acest lucru, nu vom rămâne decât cu invidia pe alte popoare care pun mai mult preț pe mărturiile propriului lor trecut. Și vom continua să ne oferim în mod aberant motive de a ne fi rușine de noi înșine. În plus, voi continua să spun până va auzi cineva: cultura poate aduce bani. Dar una este să ai resurse, alta este să le exploatezi".


Comentează știrea

admirator
14 decembrie 2012
felicitari!

legea va da nitica putere... n-o abandonati, oricum va fac cei ce platesc sapaturile... incercati sa cooptati muncitorii din sant. Bafta!

hmm
14 decembrie 2012
ce?

Nu inteleg. Deci s-a descoperit ceva sau nu in Zona Peninsulara?

gardianul de la muzeu
14 decembrie 2012
...pentru... hmm

...greu mai pricepe romanul! In Peninsula, pe sub constructiile moderne se afla Tomisul grec si roman! Greu, da?. Deci, unde se intervine in sol, se gaseste cate ceva. In cazul de fata, este vorba despre o instalatie de incalzire pe sub pavaj. Insa tema de discutie este alta: cum se pot salva resturile care se gasesc in Peninsula?...cum pot fi puse in valoare si exploatate din punct de vedere cultural-turistic, asa cum se face in lumea civilizata! Instalam conducte, cabluri, facem fundatii, ne astupam ochii cand gasim asa ceva, gonim arheologii,-cum se face de regula astazi, dam cu generozitate in dreapta si in stanga ca sa putem ocoli legea, sau ne asumam propria istorie! ...mie imi este greau sa cred ca vom ajunge la acest nivel. Occidentalii au facut asta cu sute de ani in urma! Au respectul fata de trecut in suflet, in sange, in vene...la noi lucrurile stau altfel! ...trecutul ne impiedica sa construim viitorul! Asta este lozinca repetentilor la lectia de istorie si morala! Din nefericire acestia au ajuns intr-o mare masura in functii importante si fac tot felul de presiuni oneroase asupra vestigiilor istorice si trecutului...Oameni ca Mitroi sunt...rari! ...se hranesc numai cu iluzii sau sperante.....cum astea nu ajuta biologic prea mult, intr-o buna zi vor sucomba....atunci triumful va fi al ignorantilor..................

hmm
14 decembrie 2012
mersi

Ok, mersi de clarificare. Intrebam ca totusi "specialistii" nostri ne-au asigurat acum cateva zile ca nu o sa gasim nimic caci nu se va sapa prea adanc. Joke's on them.

ath
14 decembrie 2012
Stima

Mi-a ramas in minte un interviu dat de un pilot militar american.Intr-un stil tipic americanesc,pilotul a spus ceva de genul asta: "Visul meu a fost sa zbor. Cand ajung in aer,sunt cel mai fericit om din lume.Si pe deasupra,astia ma si platesc"(se referea la armata SUA) Cand meseria ta este o pasiune,cand la serviuciu esti fericit, poti spune ca a dat norocul peste tine.Daca din pasiune mai castigi si un ban,nu-ti mai trebuie alceva nimic.Am avut ocazia sa lucrez pe mai multe santiere de constructii,unde am cunoscut arheologi din Constanta,Oltenita,Calarasi sau Harsova.Toti arheologii cunoscuti de mine,dar absolut toti oamenii astia,parca sunt facuti de o singura mama.Nu stiu ce au mancat ei in facultate dar am vazut ca toti s-au "imbolnavit" de arheologie. Eu nu am putut sa-i deosebesc intre ei.Toti sunt pasionati de meseria lor,sunt tacuti,rabdatori,bine pregatiti profesional,patrioti adevarati,apolitici,"si pe deasupra"(vorba pilotului american) se multumesc cu un castig de mizerie.In al doilea rand pot sa spun din experienta mea,ca nici comunistii nu se omorau cu grija lor fata de "oase si ulcele" dar spre deosebire de actualii guvernanti,comunistii aveau totusi un respect fata de istoria noastra.Cand descopeream o "ulcica sau un os" ne ingalbeneam la fata.Trebuia sa oprim lucrarile si sa anuntam autoritatile ca altfel o luam pe cocoasa,mai ales ca afla,contrainformatorul si secretarul de partid daca stricam ceva.Asa cum sugera si "gardianul de la muzeu" din turismul cultural si istoric se poate trai bine,mai ales intr-un oras ca al nostru.Dar cine sa priceapa treaba asta ? Mazare,Manuela,Banias ? Cu toata modestia si cu respect pentru arheologi,vreau sa le dau totusi un sfat.Ignorantii nu pot fi condamnati la inchisoare, ignorantii nu pot fi starpiti,ignoranii au existat de cand lumea si vor exista in veci.Daca vreti sa-i scoateti din intuneric va sugerez sa coborati si dumneavoastra din lumea stiintei in lumea lor.Ignorantii nu inteleg arheologia asa cum o prezentati dvs.in salile muzeului. Pentru ignoranti si pentru binele dvs.este bine sa le vorbiti pe limba lor.Sa le prezentati un fel de "arheologie pe intelesul tuturor" Incercati si metoda asta,poate asa mai recuperati niste suflete ratacite.In tot cazul IGNORANTUL de la Nr.5 este irecuperabil.

toma necredinciosul
14 decembrie 2012
bla,bla,bla

punem pariu ca in Piata Ovidiu se vor descoperi ca din intamplare ceva ramasite si "lucrarile" de reabilitare promise de papagalul nostru inainte de alegeri vor cadea balta?

Alex
20 decembrie 2012
Oiata Ovidiu

Buna ziua.Mai oameni buni pe cei care au pus mana pe zona peninsulara credeti ca ii intereseaza de trecutul asezarii . ??? Ea intrebati-l pe d-ul Racu si pe toti derbedeii care au pus mana pe Constanta Vor ei sa cunoasca istoria orasului?? Vor ei sa o vada???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1983 secunde