Prof. Iris Sarchizian, managerul Școlii nr. 38 "Dimitrie Cantemir":

"Nu venim la școală doar să pierdem timpul, pentru că așa ne spune programa"

Miercuri, 08 Februarie 2017
9870
Dacă prea mulți ani a trăit în "umbra" Școlii Gimnaziale nr. 29 "Mihai Viteazul", fiind situată în același cartier "de fițe" al Constanței - Tomis Nord, iată că prof. Iris Sarchizian a reușit să dubleze efectivele la Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir", în ciuda faptului că este instituția constănțeană cu cei mai mulți elevi cu nevoi speciale integrați în învățământul de masă.



"Când am preluat conducerea, în mai 2012, școala era într-un declin evolutiv, cu maxim două clase pe generație, și am adus-o acum la 28 de clase, iar la anul, vom avea 31. Vin către școala noastră părinții care au terminat aici, iar părerea mea este că am ajuns să ne simțim ca într-o familie. E foarte frumos să vezi cum crești generații. E un stil aparte la Școala 38: nici fițe foarte multe, pentru că nu avem de ce, ci normalitate; învățăm pentru că de aceea venim la școală", ne declara, zilele trecute, prof. Iris Sarchizian, care a mai marcat o performanță. La concursul de directori, a fost candidatul cu maximum de puncte la proba proiectului managerial.

"Nu facem lucruri doar ca să le bifăm" 


Revenind la "secretul" succesului acestei școli, același manager, care este titular aici din anul 2001, afirma: "Am popularizat-o în așa fel încât fiecare om al acestei instituții să fie valorizat la maxima lui capacitate. Am luat pe fiecare coleg în parte, creând o atmosferă non-formală, și ne-am întrebat de ce trebuie să stăm noi în umbra Școlii nr. 29? Fiind titular aici, am învățat, la rândul meu, de la alți directori. Și mi-am spus că nu trebuie să fim ca toată lumea, încercând să facem măcar două minute ceva interesant, mai inovativ. Poate și pentru că locuiesc vizavi, copiii mei învățând tot aici, m-am simțit datoare comunității în care trăiesc cu o școală bună. Un director construiește o școală prin stilul lui direct, îmbinând tradiția cu inovația și creativitatea. Nu facem lucruri doar ca să le bifăm, să dea bine în rapoarte 30 de proiecte, dar impactul să fie zero. Dacă nu ești un model pentru restul lumii, nu ai cum să ceri celorlalți să se ridice la nivelul pretențiilor tale. Sunt de principiu că nu stăm la școală să dormim, doar de a pierde timpul, pentru că așa ne spune programa. Am avut și șansa unor oameni bine pregătiți și atunci și efectul este cel scontat. Și vreau în următorii cinci ani să ne menținem acolo sus, cum de fapt mi-am propus și în proiectul instituțional. Mi-ar plăcea mai multe rezultate la gimnaziu, recunoscute pe plan național și internațional, prin pregătire suplimentară la clasă, prin profesori foarte bine pregătiți".



Director adjunct, un valoros dascăl de matematică 


Ce își mai propune echipa Școlii nr. 38 în anul școlar viitor? 


"După trei ani în care am condus singură, din acest semestru am alături, ca director adjunct, un valoros dascăl de matematică, în persoana prof. Doina Stancă, declarată Profesorul anului în 2013, cu care am lucrat la oferta curriculară propusă claselor. Și anume o oră de Matematică în plus la clasa a VIII-a sau o oră de engleză la clasa a VI-a, în loc să dea părinții bani pe meditații, operare pe calculator la clasa a VII-a", declara același interlocutor.



Cei mai mulți copii cu nevoi speciale 


Cum spuneam, la Școala nr. 38, în fiecare clasă există cel puțin un copil cu nevoi speciale, inclusiv de la Centrul "Micul Rotterdam", și am dorit să aflăm cum a reușit managerul să-i pondereze pe ceilalți părinți, despre care se știe că privesc cu scepticism și uneori cu revoltă astfel de cazuri în efectivul unde au copilul. 


"Am avut succes prin discuții, prin argumente solide că acei copii nu au nicio vină că s-au născut așa. Dacă vine o mamă disperată și mă roagă să o ajut, nu pot să-i refuz această șansă. Am avut și perioade mai puțin pozitive, am fost și la ședințele cu părinții și le-am spus că dacă un copil nu s-a integrat, îl consider eșecul meu personal, nu al părintelui. Avem copii cu CES care au terminat clasa a VIII-a, sunt în învățământul profesional, vin părinții și ne mulțumesc, pentru că nu credeau că vor reuși până la capăt. Și cu cadrele didactice am discutat, plecând în primul rând de la respectarea regulilor", consideră, în final, prof. Iris Sarchizian. 


Pagina a fost generata in 0.2767 secunde