Noutățile viitorului concurs de directori la şcoli. Pentru câte posturi pot opta candidaţii

8164
1
Mai repede decât s-ar fi așteptat candidații care au picat probele concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, seria 2021, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a lansat „bomba” marți, 11 ianuarie, anunțând cea de-a doua serie. „Am avut deja o primă serie pentru ocuparea posturilor de directori. Numirile sunt făcute cu 17 ianuarie. Imediat, pe 17 ianuarie, declanșăm a doua serie, iar numirile vor fi făcute cu 18 aprilie, prima zi de luni din vacanța de primăvară, care începe pe 15 aprilie”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

Reamintim că miercuri, 12 ianuarie, la Palatul Copiilor din Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a înmânat deciziile pentru cei 90 de directori și 25 de directori adjuncți numiți în urma promovării concursului 2021. Respectiv deciziile de detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, ale celor 99 de directori, respectiv 52 de directori adjuncți interimari. Așadar, un mandat de interimat de trei luni.

La un calcul simplu, se poate observa că directorii interimari numiți cu data de 17 ianuarie au la dispoziție fix trei luni pentru a descurca problemele unităților pe care le conduc, concomitent cu pregătirea participării la concurs. Dacă-și mai doresc, pentru că s-a dovedit că se poate să conduci și din postura de interimar.

Alte modificări importante aduse metodologiei

Înaintea anunțului făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu, am aflat că Metodologia pentru organizarea și desfășurarea concursului a suferit câteva modificări.

Cum ar fi adăugarea centrelor școlare, a palatelor copiilor și CJRAE în lista unităților școlare pentru ale căror posturi de conducere se susține concurs. Reamintim că la seria 2021 a concursului s-au iscat discuții aprinse pe această… scăpare. S-au mai adus clarificări în ceea ce privește calificativele cadrelor didactice care au deținut și funcții de conducere, precum și impunerea studiilor superioare pentru reprezentanții Consiliilor locale membri în comisiile de interviu.

Foarte important, după promovarea probei scrise, un candidat poate opta pentru participarea la proba de interviu pentru cel mult trei funcții de conducere vacante.

De asemenea, după aflarea rezultatului final, în cazul în care egalitatea se păstrează și după aplicarea prevederilor literelor a-c, consiliul profesoral al unității de învățământ pentru a căror funcție/funcții de conducere au optat candidații aflați la egalitate stabilește, prin vot secret, candidatul declarat „reușit”.

Desfășurarea probelor de concurs la care participă candidații se înregistrează audio-video, cu cel puțin două dispozitive conectate la echipamente de înregistrare diferite. Fișierele rezultate se înregistrează pe suport magnetic (CD, DVD, memory-stick, HDD extern) şi se arhivează alături de celelalte documente de concurs.

Acum, toți cei interesați așteaptă apariția calendarului noii serii 2022 a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct ocupate, momentan, interimar. Care ar trebui să apară până la finele acestei săptămâni, dacă într-adevăr din data de 17 ianuarie se declanșează concursul. Dar am mai asistat noi la anunțuri… reanunțate mai apoi.



Comentează știrea

Camelia
13 ianuarie
Modificari aduse metodologiei

Studiu de caz! Discutii "stinse/aprinse" si scapari. Apreciez, stimate dle ministru, ca referitor la calificativele cadrelor didactice care vor intentiona sa se inscrie la urmatorul concurs ar fi drept ca si cei doi colegi de cancelarie, evaluatori, sa aiba calificativul cu punctajul cel putin egal cu cel al candidatului. De ce? Pentru ca nu intelege din punct de vedere stiintific ce evalueaza! Concret, aveti exemplul Liceului Economic V. Madgearu, in care atat la primul concurs ptr. functia de director organizat in 2016 cat si la cel organizat in 2021, evaluatorii fie au fost intentionat de rea credinta, punctand cu nota 2 interviul candidatului (Miu si Martinas in 2016, fara sa li se aplice raspunderea disciplinara dupa ce au incalcat art. 26 din metodologie si ordin de ministru), cu contestatie candidat, ADMISA de ISJ Vrancea, fie nu au expertiza in domeniu, decat la manipulare, instigarea la denigrare, prezentarea unor irealitati ca fiind realitati (Tanasache, Olteanu, Stanciu, Codrea, Milea-reprezentanti ai organizatiilor sindicale). Consider ca este grav, dle ministru sa promovam astfel de modele prin comisiile de evaluare sau in consiliile de administratie, cu complicitatea corpului profesoral si al ISJ Cta, care desi sesizat in termenul legal a refuzat sa efectueze un audit pentru remedierea erorilor si aplicarea raspunderii disciplinare. Apreciez ca evaluatorii din randul profesorilor, la urmatorul concurs, ar trebui sa fie selectati cu prioritate din randul profesorilor cu expertiza in domeniu, care au dovedit competente specifice de-a lungul carierei lor, prin promovarea unui concurs organizat la nivel national ptr ocuparea unei functiide conducere. Altfel, dle ministru, votul stim foarte bine ca reflecta simpatia sau antipatia si nicidecum competentele. Este foarte important sa NU mai construim greseli, sa le recunoastem si sa le remediem la timp.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4302 secunde