Noi adjuncți la șefia ISJ Constanța

Joi, 23 Iunie 2016
1331
În aceeași zi în care "Cuget Liber" publica numele posibilelor candidate la funcția de inspector școlar general adjunct, la Inspectoratul Școlar Județean Constanța au sosit numirile celor două profesoare care întregesc echipa de la vârf a acestei instituții, cu mandat de la Ministerul Educației, începând chiar din 22 iunie.

Așadar, prof. Andreea Artagea, profesor metodist la Casa Corpului Didactic, și prof. Iris Sarchizian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 38 "Dimitrie Cantemir", vor face echipă cu prof. Alina Codreanu, fiecare cu atribuțiile sale, care urmează a fi stabilite în zilele următoare.

Reamintim că, în luna februarie a anului trecut, când părăsea din aceeași postură în care revine sediul din str. Mihai Eminescu, de sub tutela inspectorului general Răducu Popescu, la acea vreme, prof. Sarchizian declara, pentru "Cuget Liber", că este mai mult decât fericită să revină înapoi la catedra de biologie a Școlii Gimnaziale nr. 38, adăugând că decizia de a pleca a fost luată din considerente absolut personale. Cert este că a fost unul dintre cei mai lăudați coechipieri ai lui Popescu, alături de Alina Codreanu, din punctul de vedere al pregătirii în domeniul legislativ și managerial. 

Pagina a fost generata in 0.2087 secunde