Nelu Tătaru, despre începerea școlii: Sperăm să avem doar o creștere ușor simțită și nu la nivelul copiilor

191
Nelu Tătaru, despre începerea școlii: Sperăm să avem doar o creștere ușor simțită și nu la nivelul copiilor - 1-1598623230.jpg

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și-a exprimat speranța că, după începerea școlii, va fi o creștere ușoară a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, dar nu la nivelul copiilor, ci a persoanelor cu risc, potrivit Agerpres.ro.


"Noi sperăm să avem doar o creștere ușor simțită și nu la nivelul copiilor, ci la persoanele cu risc. De aceea, medicina muncii ne-a și recomandat și am fost de acord ca tot ce înseamnă personal didactic și nedidactic, peste 60 ani și cei care au comorbidități să poată face cursurile online, precum și libertatea pe care am lăsat-o autorităților locale, inspectoratelor școlare județene, DSP-urilor, de a adapta scenariile pe care le-am gândit la fiecare unitate școlară", a declarat Nelu Tătaru vineri, la Miercurea Ciuc.


În legătură cu posibilitatea ca profesorii să transmită boala, ministrul Sănătății a arătat că au fost elaborate niște norme care trebuie respectate.


"Încă din 15 mai, când am avut primele măsuri de relaxare, fiecare măsură de relaxare a fost însoțită de un ordin de ministru (...) care specifica și anumite norme în vederea funcționării și desfășurării fiecărei activități în parte. Și aici avem aceste norme, odată respectate sunt niște riscuri asumate. Țin să menționez că din ce avem până acum, peste 84.000 cazuri de infectare în România, ieri erau 5.105 de infectări la copii, 1.978 de cazuri la copiii de 0-9 ani, 3.127 la copiii care erau între 10-19 ani. Copiii pot fi niște purtători, patologia fiind redusă la această vârstă, de aceea trebuie să îmbinăm dorința, potențialul și capacitatea lor de a învăța, cu siguranța pe care trebuie să le-o acordăm noi, inclusiv acei profesori care ar trebui să respecte și ei regulile", a mai spus Nelu Tătaru.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9157 secunde