"Muzeul din depozit" își etalează, din nou, picturile
Articole de la același autor
Universitatea "Ovidius"- număr record de studenți. Cu ce medii s-a intrat la facultăți
06 August 2019
Sufocat de neajunsuri. Teatrul de Operă și Balet "Oleg Danovski" își "cântă" suferința
28 Septembrie 2019
"Unii profesori le vor da note de trecere elevilor numai ca să scape de ei!"
25 Septembrie 2019
"Nișa marinăriei este, încă, foarte atractivă"
12 August 2019
Începând de astăzi, pe parcursul întregii luni, sunteți așteptați la o nouă expoziție de pictură din seria "Muzeul din depozit", care va avea loc la sediul Muzeului de Artă din Constanța.
Anul acesta, au fost scoase la lumina zilei picturi ale lui Ion Bitzan (artist plastic decedat în urmă cu 22 de ani) și Ion Sălișteanu. Acesta a studiat pictura între anii 1949-1955, iar după absolvirea facultății, a devenit cadru didactic la secția pictură și membru al Uniunii Artiștilor Plastici profesioniști.
Până la momentul decesului său, în 2011, Sălișteanu a fost interesat de raportul dintre artă și spațiul social, de arta medievală și bizantină, de ipostazele picturii moderne și contemporane. El a lucrat în mod constant, mari cicluri tematice și a fost preocupat de ordinea formelor din natură. De-a lungul vieții, a realizat peste 4.000 de lucrări, multe figurând în cele circa 200 de expoziții de artă românească organizate în străinătate, în diferite centre culturale ale lumii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 20 Septembrie 2019
Vineri, 23 August 2019
Luni, 05 August 2019
Sâmbătă, 27 Iulie 2019
Joi, 14 Martie 2019
Vineri, 07 Decembrie 2018
Luni, 12 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Sâmbătă, 24 August 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019