Muzeul de Artă Populară celebrează ia națională

258
Muzeul de Artă Populară celebrează ia națională - iesursayoutube-1624469572.jpg

Articole de la același autor

Atât joi, 24 iunie, cât şi pe 25 iunie, Muzeul de Artă Populară Constanţa celebrează ia, piesă emblematică a costumului tradiţional românesc şi adevărat simbol identitar. Sub denumirea de „ie” este cunoscută cămaşa femeiască fără poale purtată în Muntenia şi Oltenia, de către fete şi femei, indiferent de vârstă, la lucru sau în zi de sărbătoare.

La manifestarea „Ziua Universală a Iei”, care se va derula pe platoul din faţa muzeului, vor participa două creatoare de ii din Breaza (Prahova), Iulia Goran şi Ecaterina Oproiu, care vor face demonstraţii de lucru, prezentând varietatea motivelor, croiul şi modelele autentice ale zonei de provenienţă. Ia românească este recunoscută ca un simbol internaţional al culturii române, dar reprezintă şi o sursă de inspiraţie pentru designeri din lumea întreagă. De-a lungul timpului, a fost considerată un articol de îmbrăcăminte sacru. Mai mult decât atât, în trecut, se credea că însemnele magice, cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular, ci şi rugăciunile potrivite, care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5689 secunde