Modificări privind scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Constanța

427
Modificări privind scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Constanța - schoolsclosed-1601915742.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, 05 octombrie a.c., prefectul județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 33 a CJSU Constanța. Aceasta prevede modificarea scenariilor de funcționare în unități de învățământ din municipiile Constanța și Mangalia, orașele Cernavodă și Năvodari și din localitățile Cumpăna, Istria și Nuntași.
 
Ca urmare a ratei incidenței cumulate în ultimele 14 zile, cu indice între 1-3 / 1.000 de locuitori, s-a votat în unanimitate trecerea a 31 de unități de învățământ din municipiul Constanța din scenariul 1, în scenariul 2 de funcționare (conform Ordinului comun 5487/1494/2020 al MS și MEC), până la modificarea ratei incidenței. Acestea sunt: Școala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu", Seminarul Teologic Ortodox Sf. Cuv. „Dionisie Exiguul", Grădinița cu Program Normal nr. 51, Grădinița cu Program Normal nr. 16, Grădinița „Mickey and Minnie", Grădinița „Adia Kindergarden", Grădinița „Căsuța din Pădure", Grădinița cu Program Prelungit „Comenius",  Grădinița cu Program Prelungit „Green Land", Grădinița cu Program Prelungit „Kity Bity", Grădinița cu Program Prelungit „Little Kids", Grădinița „Gamex", Grădinița „Hello Teddy", Grădinița „Mini London", Clubul Sportiv Școlar nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit „Tom și Jerry Junior", Grădinița „Colibri", Școala Primară „Noua Generație", Școala Primară „School of London", Școala Gimnazială „Petre Ispirescu", Școala Gimnazială „Spectrum", Școala Gimnazială „Wilhelm Moldovan", Școala „Sfinții Martiri Brâncoveni", Liceul Teoretic „Educational Center", Liceul Tehnologic „Concord", Școala Postliceală „Feg", Grădinița cu Program Normal „Flipper", Palatul Copiilor, Clubul Copiilor, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul”.
 
Aceeași măsură a fost luată pentru patru unități de învățământ din Cernavodă (Liceul Tehnologic „Axiopolis”, Școala Gimnazială nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit „Panseluța”, Grădinița cu Program Prelungit „Piticot”).
 
De asemenea, trecerea din scenariul 1, în scenariul 2 va fi aplicată și pentru trei unități de învățământ din Mangalia (Clubul Sportiv Școlar – Secție Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”, Școala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială nr. 2 „Sf. Andrei”), dar și pentru Liceul Tehnologic „N. Dumitrescu” Cumpăna.
 
Alte patru unități de învățământ din județ vor trece din scenariul 1, în scenariul 3 de funcționare. Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 1 Istria (ca urmare a confirmării a trei cadre didactice), Școala Gimnazială nr. 2 Nuntași (ca urmare a confirmării a trei cadre didactice), Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia (o clasă a V-a, ca urmare a confirmării unui elev) și Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Mangalia (grupa mare, ca urmare a confirmării unui cadru didactic). Măsura este valabilă până pe 15 octombrie a.c.
 
Tot în ultima ședință a CJSU Constanța s-a votat trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, în cazul Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia (pentru două clase a III-a și o clasă a V-a, după ce un cadru didactic și doi elevi au fost confirmați pozitiv). Același scenariu s-a aplicat și pentru Grădinița cu Program Normal nr. 2 Mangalia (pentru grupa mică, ca urmare a confirmării unui preșcolar), Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanța (o clasă a IX-a, ca urmare a confirmării unui elev), Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Florilor” Năvodari (pentru grupa mare „Ghiocei”, ca urmare a confirmării unui cadru didactic), Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari (o clasă a XII-a, ca urmare a confirmării unui elev), Liceul Internațional de Informatică (o clasă a XI-a, ca urmare a confirmării unui elev), Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Constanța (pentru grupa mare I și grupa mare II, ca urmare a confirmării unui îngrijitor) și Grădinița cu Program Prelungit „Florilor” Cumpăna (pentru grupa mică „Crini”, ca urmare a confirmării unui cadru didactic).
 
În aceeași ședință de CJSU, membrii au votat în sistem electronic și ridicarea restricțiilor din localitatea Fântânele, la recomandarea DSP Constanța. Astfel, începând cu data de 05 octombrie a.c., se permite deschiderea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor (inclusiv din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția clienților cazați în hotel/pensiuni). Totodată, se permite deschiderea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, se ridică interzicerea activităților din domeniul culturii, prevăzute în Ordinul nr. 3142/1495/2020.
 
Pe de altă parte, începând cu data de 05 octombrie a.c., se închid operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor (inclusiv din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția clienților cazați în hotel/pensiuni), de pe raza UAT Săcele, jud. Constanța. Totodată, se închid operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, se interzic activitățile din domeniul culturii, prevăzute în Ordinul nr. 3142/1495/2020.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.738 secunde