Ministerul Educației a refuzat înlocuirea tezelor cu teste sumative cu subiect unic la nivel național

Marţi, 23 Noiembrie 2021, 00:00
1607
La finele acestei săptămâni, elevii români vor avea parte de o nouă mini-vacanță, „datorată” sărbătorilor naționale ce urmează a fi celebrate, legate printr-o „punte” guvernamentală, fapt concretizat în cinci zile libere. Întorși în bănci joi, 2 decembrie, ei vor mai avea un... respiro până ce vor intra, de luni, 6 decembrie, în febra anunțatelor teze cu prezență fizică.

După cum deja se știe, pandemia de Covid a reușit să aducă modificări și în privința numărului de teze susținute pe semestrul I al acestui an școlar. Asta după ce, de trei semestre, elevii români nu au mai reușit să susțină aceste verificări ale... puterii de memorare. Care, mai nou, au ajuns să influențeze doar cu un sfert media semestrială, după ce s-a stabilit încheierea cu două note a situației.

Au fost menținute evaluări semestriale doar la disciplinele la care elevii susțin probe scrise obligatorii în cadrul examenelor naționale – evaluarea absolvenților de clasa a VIII-a, respectiv examenul național de Bacalaureat.



Vacanța care a destabilizat achiziția de cunoștințe


Luni, am stat de vorbă cu Bianca Năstase, elevă în clasa a XI-a la un liceu din Buftea, cea care, în urmă cu două săptămâni, lansa o petiție online care a reușit să atingă recordul de semnături. Probabil la ora la care citiți aceste rânduri „Nu vrem teze anul acesta” a atins 400.000 de semnături.

Iată care este propunerea elevei care ne mărturisea că toți colegii sunt indignați de faptul că nu se ține cont de ritmul în care s-au desfășurat cursurile în toată această perioadă de pandemie.

„Toată lumea vorbește despre ore, dar uită că acestea au, de fapt, 40 de minute, în care nu s-a putut face mare lucru online”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, eleva Bianca Năstase.

„Cerem Ministerului Educației înlocuirea tezelor semestriale cu teste sumative cu subiect unic la nivel național, fără trecere în catalog, urmate de feedback din partea profesorilor. Inconsistența în pregătirea elevilor ca urmare a vacanței de două săptămâni destabilizează programul achiziției de cunoștințe. Elevii nu doar că au fost supuși unei pregătiri precare din cauza contextului pandemic anul acesta, dar au parcurs aproape 2 ani de pregătire online. Pe parcursul anului școlar 2021 s-a demonstrat, prin înlocuirea tezelor cu testările sumative, că finalitatea acestora în formula inițială nu exista. Așadar, realizarea unei radiografii a sistemului educațional este necesară, fără a pedepsi elevii din cauza lacunelor cauzate de sistemul online. De ce este important? Tezele s-au dovedit a fi inutile din punctul de vedere al scopului limitat pe care îl au, comparativ cu o testare sumativă la nivel național. Pe lângă acestea, lipsa continuității decizionale este în detrimentul elevilor, cauzând confuzie și panică. Învățământul nu se face cu forța, iar în contextul actual, amânarea încheierii mediilor în funcție de susținerea tezelor nu avantajează nici elevii, nici pedagogii. Elevii au nevoie de înțelegere și de susținere de la persoanele care iau decizii, de soluții concrete pentru reforma învățământului”, se spune în petiţie.


Limbaj ministerial de lemn

Petiția a fost transmisă și Ministerului Educației, care i-a oferit, zilele acestea, Biancăi Năstase următorul răspuns:

„Susținerea lucrărilor scrise semestriale la nivel de disciplină, domeniu de studiu sau modul de pregătire este absolut necesară din perspectiva relevanței procesului educațional raportate la:

• Parcurgerea integrală a programelor școlare, ca parte a curriculumului național;

• Atingerea nivelurilor specifice de dezvoltare a competențelor elevilor, prin componenta de feedback real oferit elevilor, părinților și cadrelor didactice, în vedea ajustării sau îmbunătățirii actului educațional, a proiectării ulterioare a planurilor individuale de învățare;

• Rezultatele învățării, vizualizate ca fundament pentru relaționarea programei școlare cu testele naționale;

• Dezvoltarea capacităților și atitudinilor față de învățare ale copilului;

• evaluare completă predictivă – formativă și sumativă, care poate oferi o radiografie completă a performanțelor școlare ale elevilor.

Referitor la susținerea lucrărilor scrise de evaluare semestrială cu subiect unic la nivel național, această propunere nu se poate materializa din cauza contextului pandemic care generează situații epidemiologice diferite la nivelul fiecărei unități de învățământ. În acest sens, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare un document în baza căruia în fiecare unitate școlară programarea tezelor în semestrul I se va realiza de către conducerea acesteia, prin decizie a consiliului de administrație, începând, de regulă, cu data de 6 decembrie 2021”.

De aceeași părere au fost și liderii elevilor care, la începutul acestei luni, solicitau suspendarea organizării tezelor pentru semestrul I, având în vedere că materia nu a putut fi parcursă în integralitate. „În acest caz, este elementară menținerea unei forme de evaluare sumativă, dar care să nu pună accentul pe notă, ci pe feedback real din partea profesorului, și care să puncteze clar conținuturile pe care elevul ar trebui să le asimileze mai mult pe parcursul acestui an școlar”.

Din păcate, ceea ce își doresc elevii pare să nu intereseze ministerul, care vorbește în termeni savanți, lipsiți de aplicabilitate.



Pagina a fost generata in 0.2139 secunde