Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian" - 50 de ani de activitate

Mihaela Stan: "Va fi o întâlnire emoționantă!"

5874
85
Mihaela Stan:

Articole de la același autor

Astăzi, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul Constanța, Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian", aniversează 50 de ani de activitate dedicată educației, de performanță și înaltă calitate.

Evenimentul reunește elevi, părinți, cadre didactice atât din generațiile actuale, cât și din cele trecute, care și-au adus contribuția la renumele școlii prin rezultatele deosebite. "Va fi cu siguranță o întâlnire emoționantă, aceea cu foștii dascăli ai acestei instituții", a declarat prof. Mihaela Stan, directorul Școlii nr. 28.

Elevii au avut de-a lungul timpului, respectând tradiția școlii, rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare, reprezentând județul Constanța la etapele naționale ale olimpiadelor de limba română, fizică, chimie, științe pentru juniori.

De asemenea, instituția se remarcă și prin calitatea de școală parteneră a statului german în proiectul internațional DSD. Reamintim că Școala Gimnazială Nr. 28 "Dan Barbilian" a inițiat stabilirea unui parteneriat cu Ministerul Educației din Germania, Schulministerium des Landes Nordrhein- Westfalen, prin bunăvoința lui Dieter Jaeschke, coordonator pentru limba germană pentru România și Republica Moldova, reprezentant ZfA (Die Zentralstelle fur das Auslandsschulwesen), Agenția Centrală a Școlilor din Străinătate, pe lângă Ambasada Germaniei din București.

Evenimentul va fi serbat în aula Bibliotecii Județene "I.N. Roman", între orele 10-12. 

Comentează știrea

85 comentarii. Pagina 2 din 9. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...9 
sfat
18 martie 2016
mai multa vigilenta!

Stan si-a pierdut controlul! Se intampla lucruri urate daca o lasati sa umble dezlegata prin scoala si sa-si faca de cap. A vazut ca nu mai zice nimeni nimic, ca toata lumea e plictisita de kakaturile ei si a luat-o iar pe aratura ! Stan, suntem pe felie, ne intoarcem la tine! Incepand de maine esti sub supraveghere, nu te mai scapam din ochi, ca esti in stare de orice, cucoana!

studiu de caz
18 martie 2016
putina psihologie: emotii, stari inexplicabile....

Tulburarea de Personalitate Borderline "Credeam ca lucrul cel mai rau in viata este sa ramai singur, dar nu e asa. Cel mai rau lucru in viata este sa ramai cu oameni care te fac sa te simti singur!" Caracteristica principala a tulburarii de personalitate borderline este un model de instabilitate in relatiile interpersonale, a imaginii de sine si emotiilor. Persoanele cu tulburare de personalitate borderline sunt de asemenea foarte impulsive. Personalitatea de tip borderline se simte neinteleasa, maltratata sau victima. Ea atribuie celorlalti sau factorilor externi, propriile esecuri sau deficiente personale, neasumandu-si responsabilitatea pentru conduita sa, pentru alegerile pe care le face in viata. Relatiile personale sau de cuplu tind sa fie instabile, haotice si se schimba rapid. Se lupta pentru putere, atat in relatiile personale, cat si in sfera profesionala, adoptand insa strategii imature sau impulsive, "folosind relatia" fara a tine cont de norme sau reguli sociale. In situatii de conflict, are dificultati in a-si controla propriile emotii si a se calma. Atunci cand se supara, devine irationala si adopta o perspectiva de tip alb sau negru, bun sau rau, transformand calitatiile pozitive ale unei persoane, in negative. Persoana privita cu admiratie si valorizata, se poate "transforma" brusc si dramatic intr-un dusman teribil, fata de care poarta ranchiuna pentru perioade lungi de timp sau intreprinde comportamente "reparatorii" pentru a se razbuna sau pedepsi faptele acestuia.....Recunoasteti personajul? Nu e greu....

din interior
18 martie 2016
despre articol

Corectura 'institutia se remarca si prin singurul director din Constanta ce nu are toate țiglele pe casă, dar care e lasat de 4 ani sa-si faca de cap intr-o institutie de invatamantț!

tot din interior
18 martie 2016
preocupari de sfarsit de an scolar

Pe Stan o agaseaza rau clasa de olimpici paralela cu clasa fiicei sale. Nu-i suporta, ar vrea sa-i vada cu note si medii mici , ii ațâță pe profesori impotriva lor, ii urmareste, baga zâzanie intre cele doua clase si intre parintii elevilor, minte si manipuleaza, face orice ca nu fie bine! Probabil acum se gandeste cum sa faca ea sa aiba cei de la B cat mai putine premii la sfarsit de an scolar.....si cum sa iasa fiica-sa sefa de promotie. Astea sunt preocuparile lui stan, n-are ea treaba cu semicentenarul scolii. Pana si elevii si-au dat seama ce tot coace, abia asteapta sa scape de ea si de nenorocirile ei.

Mai,
18 martie 2016
femeie,

Du-te si cauta-te! La medic, psiholog, psihiatru... Intelege ca nu esti in regula, ca ai nevoie de ajutor de specialitate si tratament! Ai zapacit pe toata lumea cu toate capielile tale! Creierul tau trebuie ajutat! Da-ti o sansa! Poate mai ai o sansa! Dumnezeu sa-ti lumineze mintea!

Aiureli,
18 martie 2016
aiureli...

Ce mai este si aiureala asta cu examenul de evaluare al fiica-si?! Asa cum o sustine ISJ-ul, tot asa ii rezolva si locul fiicei la ce liceu dorea. Sau o rezolva barbata' sau ca doar tot psd-isti sunt sefi la Constanta! .... Asta e un motiv inventat!... Ea vrea sa fie directoare, sefa, sa conduca.... Adica sa capieze oamenii, sa manevreze tot ce se poate si pe cine poate! Sa-si dea aere de mare doamna si bineinteles sa plece intr-un asa fel incat sa nu-si rahateasca coada! Doar nu o sa plece cu coada intre picioare ca ultima fraiera .... sau ca cea mai mare proasta!...

europeanu
18 martie 2016
anafabetii

daca primaria era condusa de oameni cu integritate si scolile aveau oameni integri. Madam stan e rezultatul unei justitii de cacat la Constanta.

Huoooo, Stan!
18 martie 2016
Minciuni, falsitate, ipocrizie=Stan

Nu iti este rusine, mai Stan? De unde atata emotie? Si pentru cine? Pentru vechii profesori? Care, aia "care nu inghitea copiii", aia "care nu putea sa te treaca la inspectii la germana" ca nu aratai ceva profesional, aia "care ati adus-o in stare sa isi piarda firea pe holul scolii" sau aia "care vorbea la ora de catei si pisici, nu facea deloc ora" si pe care nici in consilii nu o mai primeai? Sau pe doamnele de la gradinita care, de atata drag de tine, si-au luat-o in barba de la tine rau de tot? Nu cumva le-ai bagat pe toate la dosariada, ca tot ai dat gradinita la scoala 5? Huoooo, huoooo!

BRAVO SC 28!
18 martie 2016
serbarea a fost FRUMOASA!

Nu merita Stan sa-i fie pus numele alaturi de profesorii, elevii si parintii acestei scoli! Sau de fostele cadre didactice ale scolii 28! Ei ii place sa culeaga laurii, sa fie felicitata, dar ptr ce? Pentru munca celor care au pregatit copiii si isi fac treaba in ciuda atmosferei de balamuc si teroare pe care stie s-o creeze in jurul ei aceasta fiinta de cosmar? Sa se duca invartindu-se unde-o vedea cu ochii, ca n-are nimeni nevoie de ea. Sa se duca in partidul lui gabi stan! Apropos, se lauda ca a invitat profesorii pensionati , nu? Aiurea, a invitat din doi in doi, unii nici n-au stiut. Rusine!!! E trist ca o zi importanta ca aceasta a fost umbrita de influenta si prezenta nedorita a unui asemenea om. Felicitari cadrelor didactice, coordonatorului serbarii si minunatilor elevi ai scolii 28! Poate intr-o zi ne vom putea bucura cu adevarat, cum faceam inainte de epoca stan, de o serbare la fel de frumoasa!

Cin' te crede, Stan?
18 martie 2016
Iti ridici singura moralul????

Si au fost invitati....toti profesorii? Nu ii este rusine lui stan, micuta omidee?! Mai asteptam un articol, marca Stan, in care sa ne dezvaluie si noua urmatorul mister: de ce se golesc cele.... 2 clase de a 7-a? Din ce cauza? Cine este de vine, mai stan? Ce este pacat este ca pleaca copii buni si raman cei pe care i-ai marginalizat dintotdeauna, care nu au fost incurajati sa evolueze, au fost si sunt tinuti la talpa lui stan!!! Rusine, rusine, rusine!!!!

85 comentarii. Pagina 2 din 9. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...9 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3909 secunde