Microsatelit lansat în stratosferă de trei elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu”

208
Microsatelit lansat în stratosferă de trei elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” - fondmicrosatelit1-1637952559.jpg

Articole de la același autor

Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța a ajuns la înălțime pe harta lumii, în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului „Belt and Road Teenager Maker Camp”, organizat de Children & Youth Science Center (CYSC) of China Association for Science and Technology (CAST) co-sponsored by the Ministry of Science and Technology, People’s Republic of China (MOST) and CAST and supported by ECOSF, InterAcademy Partnership Science Education Program (IAP SEP).

Astfel, pe 2 noiembrie 2021, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, prin acordul de parteneriat încheiat cu Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, a primit un kit Tethering Simulation Retrievable Satellite. În aceeași zi, echipa eminesciană, formată din elevii Francisc-Ioan Dâncă, clasa a X-a E, Mihai Nicu, clasa a IX-a A, Ștefan Rebis Covaliu, clasa a XI-a A, și coordonată de prof. Elena Enciu, a participat la un atelier de lucru cu reprezentanții Chinei, în cadrul evenimentului „Belt and Road Teenager Maker Camp”, ediția a V-a, cu tema „Building Dreams în Talented Adolescents Fostering Collaboration for Space Silk Road”.

Ulterior, echipa de la Colegiul „Eminescu” a luat parte la o serie de activități, având ca obiectiv final lansarea în stratosferă a dispozitivului. Astfel, lucrând contra cronometru, eminescienii au participat la workshop-uri ţinute de organizatori și s-au întâlnit în afara orelor de curs, în laboratoarele CNME pentru asamblarea, programarea și testarea microsatelitului. Cei trei elevi, deşi novici în domeniul roboticii și în programarea plăcilor de bază Arduino cu circuite integrate, au reușit performanţa de a construi un microsatelit care a răspuns foarte bine încă de la primele teste de lansare.

„Într-un parteneriat de excelență, Liceul Teoretic «Carmen Sylva» din Eforie Sud, prin profesorul de fizică Florin Șerbu, a deschis acest «drum al mătăsii», oferindu-ne un kit, iar CNME a pus la dispoziția echipei toate materialele necesare lansării: butelie cu heliu (5mc), reductor, laptop, acumulatori etc”, a explicat prof. Elena Enciu, coordonatorul proiectului.

La finele săptămânii trecute, pe aerodromul din Tuzla, pionierii aerospațiali de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au lansat cu succes CubeSat (U-class spacecraft), o navă spațială de categoria U, pe care au botezat-o Mișu. Lansat cu ajutorul unui balon cu heliu, microsatelitul Mișu a transmis la sol datele înregistrate de la peste 860 de metri altitudine. Astfel, datele furnizate de Mișu echipei de la sol indicau, printre altele, la altitudinea curentă de 856 m, o temperatură de 5,60C și o umiditatea de 75%. Pe lângă informații generale și aprofundarea unor principii ale fizicii, despre microsateliți și despre aeronave, elevii au învățat să folosească o placă de bază cu circuite integrate Arduino, să asambleze un microsatelit, să înalțe un balon cu heliu de mari dimensiuni, să afle cum se transmit date prin antene și, nu în ultimul rând, cum să lucreze în echipă! A fost o experiență inedită care călăuzește spre inovație, motivându-i pe elevii noștri să construiască propriul satelit!


„Înregistrând o performanță extraordinară, prin ridicarea la peste 860 de metri deasupra aerodromului din Tuzla, CubeSat-ul echipei eminesciene pune Colegiul Eminescu, alături de partenerii săi, pe harta experiențelor practice ale ingineriei aerospațiale, fixând o nouă bornă în istoria colegiului centenar”, a declarat prof. Bianca Ibadula, directorul unităţii de învăţământ.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4978 secunde