Membru de onoare al Academiei Române, premiat la Constanța

362
Membru de onoare al Academiei Române, premiat la Constanța - titluhonoriscausa1-1528818238.jpg

Articole de la același autor

Profesorul Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, va primi, mâine, la ora 12.00, titlul de Doctor Honoris Causa. Distincția vine în urma propunerii consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța. Evenimentul se va desfășura în campusul universitar. 


Fizician prin formarea inițială, cercetător în mai multe domenii științifice, Basarab Nicolescu s-a impus pe plan mondial prin contribuții în domeniul fizicii interacțiunilor, apoi ca autor și promotor al ideii de transdisciplinaritate, contribuție fundamentală în filosofia științei și epistemologie, dar și ca autor al unor studii de istoria științei și filosofiei, nu în ultimul rând prin critică literară și promovarea dialogului dintre știință și religie. 


Născut la 25 martie 1942, la Ploiești, el a avut un parcurs de excepție, remarcându-se printr-o cercetare de excelență, în varii domenii. Stabilit în Franța, dascălul s-a manifestat în comunitatea academică franceză și apoi americană, ajungând un distins om de cultură, premiat de numeroase societăți și asociații științifice în mai multe țări. 


În anul 1970, a devenit cercetător al Centrului Național de Cercetări Științifice din Paris, susținându-și apoi doctoratul. Ca fizician, este fondatorul, în 1973, alături de fizicianul polonez Leszek Lukaszuk, a unui nou domeniu referitor la interacțiunile puternice, cunoscut sub denumirea de "Odderon", deschizând un nou domeniu în fizica interacțiilor tari. 


În anul 1986 primește Medalia de argint a Academiei Franceze pentru cartea "Nous, la particule et le monde". Prin apelul la datele fizicii cuantice, părintele transdisciplinarității încearcă și reușește să readucă fără accese fundamentaliste conceptul de sacru în discursul raționalist postmodern. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4677 secunde