MEC: Creşte numărul unităţilor de învăţământ în Scenariul 3
Articole recomandate
Elevii Liceului ”Ovidius”, premiați la concursul organizat de Agenția Spațială Europeană
24 Aprilie 2024
Concert de Paști, la Teatrul ”Oleg Danovski”
24 Aprilie 2024
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
500 de copii din Castelu, reuniți într-o ștafetă pentru o viață mai bună prin educație
23 Aprilie 2024
Un număr de 378 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3, care presupune participarea tuturor elevilor la activităţi/lecţii online, informează, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, citat Agerpres.
Potrivit ministerului, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, miercuri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:
* 12.307 unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
* 4.971 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
* 378 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
"Menţionăm că, dintre cele 378 de şcoli, doar 179 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferenţa de 199 de unităţi de învăţământ rezultă ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care acestea funcţionează şi/sau a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare", afirmă MEC.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020
Miercuri, 07 Octombrie 2020