„Maria Tănase” ajunge pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

327
„Maria Tănase” ajunge pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti - mariatanase12-1627926711.jpg

Articole de la același autor

Dacă ajungeţi în capitală săptămâna viitoare, veţi avea ocazia de a viziona unul dintre spectacolele Teatrului de Stat Constanţa (TSC), „Maria Tănase, o poveste”. Acesta face parte din Serile de vară ale instituţiei de cultură de la malul mării, prima reprezentaţie fiind programată vineri, 6 august, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, iar a doua, pe 11 august, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

„Maria Tănase, o poveste” poartă amprenta regizorală a lui Carmen Lidia Vidu, pe o scenografie semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu. Pe scenă va urca actriţa Mirela Pană, care va fi acompaniată de pianista Elena Gatcin. Piesa înfăţişează o versiune despre viaţa celebrei cântăreţe, cu aspecte ale personalităţii ei care sunt mai puţin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile şi amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe şi puternice. Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actriţa şi cântăreaţa Mirela Pană interpretează şi şase dintre cântecele superbe ale Mariei Tănase. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7514 secunde