Poveștile studenților mediciniști fără de frică

"Mâncăm cu cadavrul lângă noi, îl botezăm, vorbim cu el!"

Duminică, 13 Noiembrie 2016, 16:24
41464
10
Se spune că ești student la Medicină când poți să vorbești la un prânz despre autopsii, despre operații, despre cadavre, dacă te întorci de la bibliotecă cu 10 kg de cărți, dacă părinții te recomandă mai întâi ca student la Medicină și apoi îți spun numele sau atunci când, deși ești anul I, toată lumea vine și te întreabă dacă îl doare în partea… aia, ce pastilă să ia. 


La toate astea se adaugă pierderea prietenilor non-medici, care nu pot înțelege pasiunea studenților mediciniști care vorbesc permanent despre operațiile în care au intrat, despre diagnostice, în stabilirea cărora se consultă, verificând semnalmentele. Ba chiar îi consideră aroganți și pentru simplul motiv că rămân în halate dincolo de ușile spitalului.
Din cei șase ani de facultate, primul laborator de Anatomie din anul I, când dai nas-n în nas cu primul cadavru ce urmează să-ți fie obiect de studiu, constituie pentru marea majoritate a studenților mediciniști… Călcâiul lui Ahile. 


"În marea majoritate sunt oameni ai străzii" 


Când și-a ales să urmeze o carieră în medicină, Alexandra Stamate (anul IV), inițial, și-a dorit medicina legală și, cu toate că a auzit lucruri "destul de nasoale", i s-a părut o provocare. 


"Mi-amintesc că, la primul laborator de Anatomie, m-a trimis doamna doctor, împreună cu un coleg, să aducem un cadavru pe masa de necropsie. Cea mai marcantă experiență a fost că a trebuit să-l cărăm cu mâinile, având mănuși. Sunt cadavre foarte vechi, de cel puțin 10 ani, în marea majoritate oameni ai străzii nerevendicați de rude. Acum, deja nu mai este o problemă să mâncăm cu cadavrul de față, să vorbim cu el, chiar să-l botezăm: Vasile, Nelu. Poate că ne numărăm printre norocoșii care pot face practică în spital și să aibă contact direct cu pacienții, să facem examen obiectiv. La fel și cu cadavrele. În alte țări, nu există așa ceva. Iar partea cu teoria, depinde de fiecare student cât de determinat este să învețe", spune Alexandra. 
Întrebată cum face față mirosului insuportabil pentru un… civil, aceeași studentă ne-a povestit că toate cadavrele sunt păstrate într-o cadă imensă plină cu formol, după care sunt scoase de acolo și lăsate o perioadă, iar când sunt aduse, parcă nu mai miros: "Sau poate că ne-am obișnuit noi atât de tare încât nu-l mai simțim. Oricum, cadavrul este învelit în celofan și fașă, este descoperit pe parcursul orei, după care este învelit la loc și depozitat în frigidere". 


A leșinat în blocul operator 


Antoanela Manac (anul III), multiplă campioană națională la triatlon, și-a dorit să facă parte din această breaslă a 
"super-eroilor", cu gândul la puterea medicilor de a face bine, cu toate că a absolvit mate-info la Colegiul "Mihai Eminescu". Pentru ea, cea mai puternică amintire o constituie leșinul la prima intrare în blocul operator. 


"M-am simțit foarte jenată pentru că medicii care operau bolnavul respectiv a trebuit să-și întoarcă atenția către mine. Apoi, impactul cu cadavrul și uimirea celor din jur când aflau că îmi dau stagiile și colocviile pe cadavre, indicând cu precizie ceea ce îmi solicită medicul care mă examinează, cum ar fi într-un stomac putrezit. Și da, îi botezăm, pentru că medicii îi mută dintr-o sală în alta și ne este greu să-i recunoaștem. Și așa ajungem să mergem la Ionel direct, pentru că are nervul axilar bine definit. În primii doi ani, stăm numai la facultate de dimineață și până la 8 seara, iar laboratorul de Anatomie devine a doua casă pentru noi. Așa încât cadavrul de lângă noi nu mai constituie nicio bizarerie", ne povestește Antoanela. 


Cum să reasamblezi o inimă 


Simona Lupșa (anul IV) știa dinainte să intre în clasa a IX-a că va urma medicina și de aceea și-a ales chiar liceul sanitar. Își amintește că la primul laborator de Anatomie, profesorul a luat doi studenți cu el să bage cadavrele în congelatoare, în sala frigo, iar ea, de curiozitate, a mers să vadă ce se întâmplă. 


"Moment în care din cadavru a căzut inima și, în timp ce colegii mei se chinuiau să-l reasambleze, eu am fugit de teamă. Toate cadavrele sunt deschise și probabil că, stând prea mult în formol, s-a împrăștiat. Dar apoi nu mi-a mai fost frică, ba chiar când aveam colocvii, stăteam în sală cu ei, mâncam, desenam pe tablă…", spune Simona. 


Creierul din borcanul de castraveți 


Radu Baz a absolvit Liceul Teoretic "Traian" și s-a gândit că Medicina este singurul domeniu în care ar putea excela: "Bine, la asta se adaugă și tradiția din familie, având destul de multe rude legate de medicină". 
Este anul VI și, cu toate că ar avea multe de povestit, experiența sa cea mai puternică este legată de o ispravă de la examenul de morfo-patologie. 


"Avem preparate piese de organ formolizate, pe care trebuie să le recunoaștem, cu patologiile de rigoare. Și ca să ne pregătim pentru acest examen, ni s-a permis să venim în timpul nostru liber să mai studiem preparatele. Dar, în loc să stăm vreo două ore în laborator, am ajuns să stăm vreo cinci, pentru că am spart un… preparat și unul dintre colegi a trebuit să meargă la alimentară să cumpere un borcan mare de castraveți, pe care l-am golit și am pus creierul la loc", povestește jenat Radu. 


Tentația străinătății versus… patriotism 


Nu puteam să ne despărțim de cei patru tineri curajoși fără să-i întrebăm unde se văd profesând la finalul mulților ani de studiu: în țară sau în străinătate. 


Radu Baz: "Este o întrebare capcană? Nu avem cum să răspundem foarte concret, pentru că nu știm ce se va mai întâmpla. Văd că există niște inițiative de schimbare a sistemului, dar nu avem de unde să știm cum va fi peste cinci ani. Îmi păstrez toate opțiunile deschise și nu zic nu niciunei variante. M-aș vedea făcând niște stagii afară, dar în același timp mi-ar plăcea să mă fac util pentru țara mea". 


Alexandra Stamate: "Îmi doresc să plec următorul an cu o bursă Erasmus, nu știu exact unde, poate Franța sau Italia, să văd cum este experiența afară și, dacă îmi va plăcea, voi rămâne acolo după rezidențiat. Dacă nu, voi merge la București sau la Cluj, pentru că sunt mai multe patologii, mai multă aparatură bună". 


Simona Lupșe și-ar dori să facă rezidențiatul în România, dar ar vrea să studieze și în străinătate, nu neapărat să rămână acolo, dar măcar să se dezvolte mai mult, să învețe și când se va simți pregătită, poate s-ar întoarce în România să profeseze: "Aș pleca doar de curiozitate și doar pentru dezvoltare personală - să văd care este atitudinea medicilor, cum se abordează cazurile, care este părerea pacienților și cum sunt tratați". 


Spre deosebire de colegii ei, Antoanela Manac a luat în calcul două perspective. "Dacă aș reuși să plec pe parte sportivă, să mă legitimez la un club din străinătate, cu siguranță m-aș muta să profesez și să continui și pe parte medicală în străinătate. Intenționez să pregătesc rezidențiatul în străinătate". 


Comentează știrea

un cunoscut
14 noiembrie 2016
senzationalul prostimii

nu prea am priceput sensul articolului. am trait in aceeasi casa cu tatal meu,chirurg, 32 de ani. nu l-am auzit niciodata vorbind despre profesia lui.cand avea a doua zi o operatie deosebita isi chema colegii si o discutau in sufragerie.nici pe fratele meu tot medic nu l-am auzit vorbind profesie fata de noi ceilalti care nu aveam aceeasi profesie.este o chestie de bun simt. cum ar fi ca un cioclu sa discute cu prietenii la masa de cum a imbalsamat mortul x ? la o masa, o cafea cu prietenii se discuta literatura,politica, filozofie etc. cei care nu reusesc sa discute altceva decat profesia lor,oricare ar fi ea sunt marginiti si frustrati(bolnavi de meseria lor). chiar nu pricep sensul articolului.asa cum copii invata sa scrie, viitorii medici incep in anul 1cu disectiile.

Student
14 noiembrie 2016
Mama prostilor mereu gravida

De aia s a dus dreaku tara asta ca mereu a existat UN CUNOSCUT care sa faca pe filosoful. Nu ai putut sa ti depasesti conditia... cainele moare de drum lung si TU de grija altuia:)

Nicu
14 noiembrie 2016
Decidentii statului nu sunt patrioti

Pentru ca ,,un cunoscut'' nu e doar unul,ci sunt macar doua milioane de idioti ca el care nu inteleg ca articolul vrea oarecum sa contracareze imaginea proasta facuta de alti dobitoci medicilor,ar fi cazul ca altii,nu simpli cititori sa ia aminte. De ce au securistii si alti indivizi ai sistemului salarii mari? Pentru ca statul are nevoie de ei. Cum statul nu are nevoie de medici,salariile lor sunt asa ca ei sa fie clar determinati sa plece. Romanii trebuie sa moara saraci si prosti,asta e obiectivul regimurilor de pana acum.

George
14 noiembrie 2016
incredibil

Nu inteleg aceasta remarca (facuta de domnul"filosof") ce e rau in a discuta despre meseria ta ?! Atunci cand iubesti ceea ce faci e normal ca totul sa se raporteze la acel lucru !plus ca studentii intervievati sunt foarte bine pregatiti si vor ajunge cu siguranta medici foarte buni si respectati pentru ca nu orice poate sa faca aceasta facultate ! P.s. experientele acestea pe care le numesti morbide fac deliciul tuturor studentilor la medicina si datorita cunostinelor pe care le acumulam la cadavru le aplicam pe viitorii pacienti ( printre care te poti numara si tu )

un fost student
14 noiembrie 2016
pt toti tampitii

facultatea de medicina de cacat di cta nu are fonduri pt preparatori? bine ca nu spalati si closetele .sau da? nu este vorba de ceea ce un student invata pe mortaciunea respectiva ci ca nu este treaba lor sa-i care din bazin pe masa de disectii. mai dati un ochi si pe la cluj, buc, timisoara........

altul
14 noiembrie 2016
pt. studentei

prof. univ. la IMF cta. egal asistent la IMF-urile cu traditie.

stela
14 noiembrie 2016
posibil

We're one of the few Twitter book promotion services that send you stats information at the end of your book promotion campaign. See stats from previous promotion campaigns here --> http://bktwtr.com/stats . See testimonials from previous clients here --> http://bktwtr.com/praise . See our pricing options here --> http://bktwtr.com/prices . If you have questions, start with our FAQs here --> http://bktwtr.com/faqs . Join our email list to learn about our specials and to enter our weekly giveaway http://bktwtr.com/hyjk #bktwtr http://twitter.com/booktweeter/status/619799718667882496/photo/1pic.twitter.com/bpIVyufvlU Also, check out our genre accounts on Twitter for information about highly-rated eBooks on Amazon http://genrejungle.com http://twitter.com/booktweeter/status/609984245608644608/photo/1pic.twitter.com/N7SMvxA3SM BookTweeter's current special. Learn more here: http://bktwtr.com/bzf3 http://twitter.com/bt_images/status/739297787028885505/photo/1pic.twitter.com/G0DIolJZML

Sugestie
14 noiembrie 2016
Respect

Indiferent de unde provin cadavrele sau cine au fost cand erau in viata, trebuie un pic de respect. sa vorbesti asa despre cadavre nu ti face cinste ca viitor medic. sa le pui nume sa faci glume.. asa o sa faceti si cu pacientii tot in bataie de joc o sa ii luati. medicii sunt tot oameni si ar fi bine ca in orice meserie sa existe respect fata de oameni iar in medicina e nevoie si de compasiune. Nu va mai considerati atat de speciali, a trecut de mult vremea cand se intra pe baza unui examen foarte greu la medicina. acum la cate facultati de medicina sunt nu e mare lucru.

Tot un student
15 noiembrie 2016
Adevarul

Urlam in toate părțile ca vrem Adevarul iar oamenii astia doar au vorbit fara perdea. Doar nu se vor tine orele de anatomie intr-o atmosfera bisericeasca de o sa-i aprindem luminari cadavrului. Ca sa-i facem bine pe cei vii, noi, studenții mediciniști trebuie sa ne confruntam cu morbidități zilnic. Colegii mei au avut curajul de a spune ce se întâmpla si cum trecem defapt peste orele de anatomie..

pentru tot un student
15 noiembrie 2016
diferentiere

Nu a spus nimeni cu lumanare, vad ca tot pe mistouri o dai. Profesionalism si respect. adica nu panarama ieftina ci profesionalism, taiati cadavrele, faceti treaba invatati dar fara mistocareala. acum te ai prins, viitor dom doctor, vai de pacientii tai. Lasa ca nu e mare lucru cu orele de anatomie nu sunteti singurii. nu iti trebuie curaj sa faci mistouri de materialele didactice.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2367 secunde