Macheta bricului "Mircea" poate fi admirată la Muzeul Marinei

239
Macheta bricului

Articole de la același autor

Muzeul Marinei Române se mândrește, la ora actuală, cu macheta bricului "Mircea", prima navă-școală a Marinei Militare Române, construită la Londra, în anul 1881. Aceasta poate fi admirată în sala de expoziție "Elisabeta", în programul de funcționare al instituției. Macheta a fost realizată de Anghel Ciobanu, autorul fiind premiat la diverse competiții internaționale de modelism.

Potrivit muzeografilor, necesitatea dotării cu o astfel de ambarcațiune era una stringentă în acele vremuri, mai ales că tânăra marină română dispunea de o instituție de învățământ care reclama o navă-școală: Școala Copiilor de Marină de la Galați.

"Începând cu anul 1882 și până în 1926, bricul a efectuat 17 voiaje de pregătire în Marea Neagră, 12 în Mediterană și două în Oceanul Atlantic. Acesta a participat, de asemenea, la serbările columbiene de la Genova, din 1892, dar și la inaugurarea canalului de la Kiel, din 1895.

Nava și-a adus contribuția și la efortul de război din perioada 1916-1919, când a efectuat misiuni de transport. Ulterior, după terminarea războiului, bricul și-a reluat rolul de navă-școală, pregătind generațiile de viitori marinari ai României. După intrarea în serviciu a noii nave-școală «Mircea», în 1939, bricul a fost folosit ca infirmerie plutitoare și depozit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial", au subliniat specialiștii Muzeului Marinei Române. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5429 secunde