„Lupte” interne în cancelaria Liceului „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. Cine este noul director?

1741
„Lupte” interne în cancelaria Liceului „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. Cine este noul director? - fotofondlupteinterne2-1610996892.jpg

Articole de la același autor

Tensiunile par să fi fost stinse, la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. Începând de ieri, unitatea de învăţământ are un nou director, în persoana prof. Elena Nechita. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a numit-o pe aceasta în urma demisiei directorului desemnat la începutul anului, prof. Mariana Carmen Copilu, după încheierea mandatului fostului director, prof. Marius Furtună.

Schimbările au produs o adevărată luptă în cancelaria unităţii de învăţământ, cu scrisori deschise şi mai ales numeroase acuze la adresa multor cadre didactice din liceu. Primul care a reacţionat a fost prof. Marius Furtună care, aflând de numirea prof. Mariana Copilu, a redactat o scrisoare deschisă către autorităţi, pe care au semnat-o alte 22 de cadre didactice, considerând că prof. Mariana Copilu nu are expertiza necesară pentru a conduce liceul şi acuzând-o de comportament nepotrivit şi chiar injurii faţă de colegi. „Suntem contrariaţi că îşi doreşte să ocupe o funcţie managerială, dat fiind faptul că, dintre cele şapte cadre didactice ale liceului nostru care fac parte din Corpul Naţional al Experţilor în Management Şcolar, dumneaei a fost admisă după numeroase încercări, şi atunci în urma unei contestaţii. Susţinerea şi încrederea majorităţii cadrelor didactice, precum şi a personalului auxiliar sunt imposibil de acordat unei persoane cum este domna profesor Copilu Mariana Carmen care, de-a lungul anilor, a jignit, calomniat şi ameninţat în mod nejustificat şi în repetate rânduri atât colegii de cancelarie, cât şi personalul auxiliar”, susţinea, în întâmpinarea către IŞJ, fostul director al liceului.

Din nou concurs de dosare, din nou o singură candidatură

Conducerea IŞJ a justificat numirea prin faptul că, la concursul de dosare, singura care şi-a depus candidatura a fost doar prof. Mariana Copilu. Însă, la presiunea publică, noul director şi-a anunţat, la finele săptămânii trecute, renunţarea la funcţie. „Având în vedere situaţia tensionată creată în cadrul liceului, prin numirea mea în funcţia de director al unităţii de învăţământ, am luat decizia de a-mi înainta demisia. Consider că orgoliile, agitaţia şi disputele nu au ce căuta în mediul educaţional, iar activitatea didactică nu trebuie să aibă de suferit. Prin depunerea dosarului de candidatură am dorit să corectez anumite lucruri şi situaţii care, din punctul meu de vedere, nu funcţionează corespunzător într-o instituţie de învăţământ de prestigiu din municipiul Medgidia”, a transmis, la momentul respectiv, prof. Mariana Copilu.

Aşa se face că, săptămâna trecută, Inspectoratul Şcolar a reluat procedurile pentru desemnarea unui nou director. „Ca urmare a solicitării de încetare a detaşării în interesul învăţământului, venită din partea (deja) fostei directoare, de astăzi (n.r. luni, 18 ianuarie), este un nou director la Liceul «Nicolae Bălcescu» din Medgidia. În urma depunerii solicitării, am trimis o adresă prin care le-am solicitat cadrelor didactice interesate să depună documentația aferentă candidaturii. O singură candidatură s-a înregistrat, a unei doamne profesoare”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.

În timp ce prof. Elena Nechita semna acordul pentru preluarea funcţiei de director, prof. Mariana Copilu a făcut publică, la rândul său, o scrisoare deschisă în care povesteşte numeroase nereguli din cadrul unităţii de învăţământ, pe care, spune ea, le-a observat sau trăit de-a lungul anilor. De la profesori care întârzie sau nu îşi ţin orele deloc, până la plângeri din partea părinţilor la adresa unor alţi profesori, inclusiv de hărţuire, prof. Mariana Copilu relatează situaţii grave din liceu, care impun, de altfel, o anchetă din partea conducerii IŞJ Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4157 secunde