Lucrări de grafică, unice în ţara noastră. Artistul ZuZu Caratănase, premiat de Academia Română

Duminică, 06 Decembrie 2020, 19:22
1674
Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, premiile Academiei Române pentru anul 2018, au fost acordate în cadrul unei ceremonii online, unde premiul „Ion Andreescu” pentru domeniul artă plastică i-a fost decernat artistului plastic ZuZu Caratănase, profesor al Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC), pentru lucrarea „Sacrosanctus”.

Cu o experienţă vastă în domeniul artei, ZuZu Caratănase, pe numele său real Răzvan-Constantin Caratănase este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai importanți artiști plastici (graficieni) din țară și străinătate. Tânărul în vârstă de 35 de ani este absolvent al Universității Naționale de Arte din București şi are la activ circa 500 de expoziții de grup și personale în 20 de țări, iar lucrările sale se regăsesc în muzee din peste zece țări.



Artistul are un palmares impresionant, cu peste o sută de premii, medalii și distincții, dintre care amintim doar câteva dintre cele mai importante recunoașteri ale sale: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, conferit de Președintele României (2019); Premiul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (2019); Premiul „Arco di Traiano”, la Concursul Internaţional de Artă Contemporană, Benevento/ Italia (2018); Premiul pentru Grafică acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România (2017); Premiul pentru Cultură acordat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO (2016).

Distincția obţinută îl determină să lucreze și mai mult

„Am obținut un premiu înalt, de la cel mai important for științific și cultural din România. Pentru mine este un vis frumos și un moment unic! Îmi aduc aminte că în urmă cu 20 de ani mi-am propus ca într-o bună zi să pot obține acest premiu, iar astăzi, mă aflu în posesia lui, dar am știut mereu că trebuie să muncesc foarte mult și totodată să obțin performanțe în domeniul meu de activitate. Această distincție mă onorează și în egală măsură mă determină să lucrez și mai mult. De pildă, în aceste zile, pregătesc o expoziție de artă vizuală, alături de un mare artist și profesor, Florin Stoiciu, expoziție ce se va desfășura la Constanța”, ne-a declarat artistul.



El a precizat că, în urmă cu doi ani, în 2018, a avut o expoziţie intitulată „Sacrosanctus”, care a avut loc în Bucureşti. În cadrul acelei expoziţii, a expus lucrări de grafică monumentală, care aveau dimensiuni cuprinse între doi şi cinci metri. La acel moment, a subliniat artistul, a fost un concept unic pentru România şi, subliniază el, ar fi, în continuare, un concept unic, pentru că, după ştiinţa lui, nu ar mai exista artişti care să fi abordat şi acest tip de grafică monumentală, atât prin dimensiune, cât şi prin tematică, şi, desigur, să se ridice la un nivel de artă plastică. Cum spuneam, această manifestare a fost propusă în cadrul Academiei Române şi premiul se acordă după doi ani de zile, pentru că ele se propun, se analizează, se recomandă, este o serie întreagă de proceduri în ceea ce priveşte acordarea acestui premiu. În tot acest timp, membrii Academiei Române evaluează acest demers în ceea ce priveşte o lucrare. Mai mult decât atât, este un premiu care are un format unic, el neputând fi obţinut decât o singură dată în viaţă, întrucât criteriile sunt foarte dificil de atins.



„Privind lucrările graficianului Răzvan Caratănase sunt încântat și liniștit să constat că există în arta românească acea continuitate necesară oricărei culturi, pentru că artistul, evident, va duce mai departe flacăra înaintașilor săi prin talentul și măiestria de care dă dovadă, dar și pentru că este înzestrat, fără îndoială, cu acea sensibilitate specifică românilor”, a declarat Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române, despre artistul ZuZu Caratănase.



Pagina a fost generata in 0.2665 secunde