Linie de consiliere psihologică gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi

221
Linie de consiliere psihologică gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi - primalinie1-1584986946.jpg

Articole de la același autor

O rețea de psihologi și psihoterapeuți oferă consiliere psihologică personalizată online sau telefonic tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pentru a le fi mai ușor să gestioneze, în această perioadă, rolul pe care îl au în comunitățile din care fac parte.



Este vorba despre o acțiune demarată de Asociația Proacta Edu, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar. Aceasta este prima linie de consiliere psihologică pentru perioada pandemiei, dar și după ieșirea din criză.

Numerele de telefon pe care le puteți apela sunt 0771/141.767 și 0771/141.750. Specialiștii vor îndruma personalul didactic, pentru a putea comunica cu familiile, dar le vor oferi consiliere și elevilor și părinților. Toate serviciile sunt gratuite, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă.

"Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prima urmare, vor avea nevoie de sprijin, iar noi asta vrem, să îi sprijinim în rolul pe care îl au. În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință, familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le oferim consultanță psihologică, asistență, asistență socială și juridică celor care sunt în situație de risc", a declarat inițiatorul proiectului și președintele Asociației Proacta Edu, psihologul Nicoleta Larisa Albert.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5933 secunde