Licitații de artă/ Cu cât se mai vinde un Tonitza

267
Licitații de artă/ Cu cât se mai vinde un Tonitza - 1-1331554665.jpg
Într-un top al recordurilor de autor stabilite anul trecut la licitații, Nicolae Tonitza se situează pe primul loc, cu lucrarea "În iatac", al cărei preț de adjudecare a fost de 290.000 euro.
Mâine, tabloul "Peisaj la malul mării", al aceluiași autor, va fi scos la licitație de Casa Alis, cu o estimare minimă de la 280.000 de lei, alături de alte lucrări ale unor pictori importanți ca Theodor Aman, Jean Cheller și Max Herman Maxy, potrivit site-ului casei de licitații.
Lucrarea "Jardin du Luxemburg", de Theodor Aman, cu o estimare minimă de 160.000 de lei, figurează, de asemenea, în oferta licitației de marți, alături de "Iarnă în București" de Max Herman Maxy (estimare minimă 150.000 de lei).
Pe lângă acestea, vor mai fi oferite colecționarilor tablouri de Ipolit Strâmbu – "O lectură interesantă" (43.000 de lei), Jean Cheller – "Peisaj de iarnă" (34.000 de lei), Gheorghe Vânătoru – "Vas cu flori" (33.000 de lei), Constantin Artachino – "Trandafiri" (13.000 de lei), Mina Byck Wepper – "Vas cu dalii" (20.000 de lei), Ștefan Constantinescu – "Case la Turtucaia" (28.000 de lei), Max Wechsler Arnold – "Balcic" (16.000 de lei), Ludovic Bassarab – "Fata cu basma roșie" (3.500 de lei), Leon Al. Biju – "Cana cu flori albe și roșii" (3.000 de lei).
În total, vor fi scoase la licitație 55 de picturi, alături de obiecte decorative, volume vechi, bijuterii, icoane și alte obiecte.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.069 secunde