Lege nouă în Educație: 600 de elevi la un post de consilier școlar
115
Articole de la același autor
Cinste lor, cinste profesorilor! Elevii Constanței care au trecut cu 10 examenul maturității
06 Iulie 2020
Ultima șansă pentru tinerii români la împrumutul guvernamental, pentru a studia în Marea Britanie
27 Iunie 2020
RUȘINE. Elev de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", prins cu copiuțe la bac și eliminat din examen
22 Iunie 2020
Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța a anunțat, în urmă cu puțin timp, o schimbare a prevederilor legale care reglementează activitatea consilierilor școlari.
Astfel, fiecare consilier școlar va lucra cu maximum 600 de elevi, iar în grădinițe, cu maximum 300 de preșcolari.
"Demersurile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au avut drept rezultat Legea nr. 133/2020 pentru completarea art. 83 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2020 și care reglementează numărul maxim de elevi (600), respectiv preșcolari (300) care este alocat unui post de consilier școlar în cadrul unui cabinet de asistență psihopedagogică, respectiv, în cadrul unui cabinet interșcolar de asistență psihopedagogică", precizează reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților din Învământul Preuniversitar Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Joi, 16 Iulie 2020
Joi, 16 Iulie 2020
Joi, 16 Iulie 2020
Joi, 16 Iulie 2020
Joi, 16 Iulie 2020