Istorie în natură. Harta așezărilor antice din Dobrogea captivează și acum

Duminică, 02 August 2020
258
În imediata vecinătate a Parcului Arheologic, atât constănțenii, cât și turiștii pot admira Harta așezărilor antice din Dobrogea. Confecționată din piatră naturală, aceasta este situată pe peretele unei clădiri, unde se pot citi, cu ușurință, numele așezărilor care fac cinste regiunii mai sus menționate. Ne referim la Capidava, Axiopolis, Sacidava, Histria, Cius, Beroe, Dinogetia etc.

Nu cred că există localnic care să nu fi trecut, măcar o dată prin Parcul Arheologic, din vecinătatea Primăriei Constanța, unde spiritul vechii cetăți Tomis este încă viu, unde plăcuțele amplasate în parc ne readuc aminte, la fiecare pas, de istoria noastră...Pășind în această zonă, ai impresia că te afli, de fapt, într-un muzeu de istorie, iar fiecare alee în parte ne introduce într-o nouă sală de expoziție, toate fiind încadrate de coloane, vase de ceramică și alte vestigii istorice, care datează din perioada romano-bizantină a cetății. Iar toate acestea, cum spuneam, ne readuc aminte de istoria neamului nostru.

Din când în când, câte un tânăr sau vreun adult poposește în zonă, preț de câteva minute, pentru a admira și a citi minunata hartă, dar mai ales pentru a se întreba dacă așezările menționate mai există, cu adevărat, în zilele noastre. "De mic copil, am fost captivat de această hartă și acest parc. Încercam să îmi imaginez mereu cum era viața în vremurile acelea, cum erau oamenii", ne-a declarat Costin M., un tânăr student.

Mergând încet spre latura de parc dinspre Bulevardul Ferdinand, se poate observa și zidul roman de incintă, cu superbele porți de intrare în cetate. Tot în această zonă, lângă harta așezărilor antice, pot fi observate rămășițele Turnului Măcelarilor, precum și o serie de alte fragmente arhitectonice ale Tomisului antic. Toate acestea, laolaltă, dau un aer monumental zonei.

Tropaeum Traiani, un monument unic în lume

Despre toate acestea am discutat cu arheologul Gheorghe Papuc, care își amintește cu mare emoție de hartă, care a fost construită de Vasile Canarache, prin 1960, când el avea numai 21 de ani. Aici, a precizat specialistul, sunt menționate numele așezărilor dacice, ale orașelor și cetăților grecești sau romane, care sunt marcate pe hartă cu vechile lor denumiri.

"Această zonă este colosală, pentru că reprezintă o bucată de Tomis păstrată foarte bine, cu porțile acestea extraordinar de frumoase, cu tot ce este în jur. Aveam 20 de ani, eram student când a fost construită harta aceasta. Apoi, mai târziu, a fost reparată de Adrian Rădulescu, fostul director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Desigur, o parte din litere căzuseră, pentru că timpul își pusese amprenta asupra lor. Ce pot vedea oamenii aici? Acestea sunt așezările înșirate de-a lungul Dunării, iar toate aceste cetăți de pe Dunăre constituiau sistemul de apărare al frontierei romane, că dincolo erau barbarii. Practic, este vorba despre marginea de nord a imperiului. Toate sunt cetăți mari, restul erau sate, care nu apar pe hartă. Cel mai important este, însă, Tropaeum Traiani, iar aici trebuie să precizez că, în tot imperiul roman nu există un asemenea monument, făcut de Traian, ca cel de la Adamclisi. Cetatea este formidabilă, iar eu am avut ocazia de a săpa acolo. Cert este că această hartă este superbă. De multe ori, când veneau la Constanța, colegii din străinătate erau extrem de impresionați de ceea ce vedeau", a declarat arheologul, pentru "Cuget Liber". 



Pagina a fost generata in 0.3384 secunde