IPS Teodosie va pleca la Iași

129
IPS Teodosie va pleca la Iași - sfparascheva-1381490376.jpg

Articole de la același autor

Luni, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie va participa la prăznuirea Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iași.




Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XI-lea în localitatea Epivat din Tracia, din părinți creștini. Încă de mică a practicat virtutea milosteniei, adeseori dăruindu-și hainele celor nevoiași. A părăsit familia pentru a-și dedica total viața lui Hristos, a dăruit săracilor partea sa de moștenire și a intrat într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. După ani de viață ascetică, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte și în pustiul Iordanului. La vârsta de 25 de ani, s-a întors în satul natal unde, după alți doi ani de post și rugăciune, a trecut la Domnul. 


Moaștele sale, făcătoare de minuni, au fost păstrate aproximativ 200 de ani într-o biserică din Epivat, iar în anul 1235 au fost luate de către împăratul Asan al românilor și bulgarilor și așezate la Târnovo, apoi au ajuns la Belgrad. Aproximativ trei secole mai târziu, sfintele moaște au fost așezate în biserica Patriarhiei din Constantinopol. În anul 1641, voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iași, la biserica "Sfinții Trei Ierarhi".




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Festivalul Luminii la Constanța
Vineri, 11 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Trupa "Holograf" a ajuns la Constanța
Pagina a fost generata in 0.5208 secunde