IPS Teodosie a contestat decizia de carantinare a DSP București

1263
IPS Teodosie a contestat decizia de carantinare a DSP București - whatsappimage20211222at152826-1643115898.jpg
Luni dimineață, 24 ianuarie, în jurul orei 8,00, polițiștii din cadrul Secției 3 l-au amendat pe Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, surprins în incinta unei biserici, deși Direcția de Sănătate Publică a emis pe numele său o decizie de carantinare, după ce a fost contact direct cu o persoană confirmată cu COVID 19.

Reamintim că IPS Teodosie a efectuat o deplasare în Iordania, țară trecută pe lista roșie, iar la întoarcere, întrucât nu este vaccinat, ar fi trebuit să stea în carantină.

Astăzi, 25 ianuarie, a fost depusă la Judecătoria Constanța acțiunea de contestare a Deciziei DSP București de confirmare a carantinării IPS Teodosie, prin avocatul Chitic Mircea-Victor-Daniel. S-a cerut, pe de o parte, suspendarea efectelor Deciziei DSP, iar pe de alta, anularea ei.

Ce motive se invocă.

1. Actul emis de DSP București nu este semnat de nimeni, nu indică o persoană împuternicită și asumată de a emite un act administrativ și nu are completate cu date câmpurile special destinate identificării persoanei. Ca atare el nu este temeinic, nu îndeplinește condițiile formale impuse de lege și nu are legalitate Adică el NU EXISTĂ. Prin însăși natura sa, Decizia de Confirmare a Carantinării trebuie semnată de către persoana împuternicită, căci actul semnării reprezintă manifestarea sa de voință în sensul restrângerii drepturilor și libertăților prevăzute de Constituția României – libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea cultelor și dreptul la muncă. Fără semnătură, actul nu are autenticitate, conform normelor de drept.

 2. Actul DSP nu este motivat de fapt și de drept, deoarece la art.4, lit. i din Hot. CNSU 2/7.01.2022 se prevede excepția suspendării pentru persoanele care sosesc din state terțe, care participă la evenimente culturale, artistice sau de divertisment, și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării.

3. În plus, acțiunea contestă decizia carantinării preventive a celor ce revin în țară, care sunt presupuși ca persoane care riscă să infecteze pe alții. Din moment însă ce testele medicale negative autorizate arată că nu există risc epidemiologic, pentru ce mai sunt carantinați cei testați negativ? În acest fel, carantinarea devine lipsită de motivație.

În acțiuni motivate asemănător, Judecătoria Sector 5 București și Tribunalul Prahova au admis contestațiile și au anulat deciziile de suspendare.

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5041 secunde