Invitație de week-end: Târgul de "Carte la Nisip"

409

Articole de la același autor

În acest week-end, la Mangalia, va avea loc ultimul act al uneia dintre cele mai speciale chemări la cultură de la malul mării - Târgul Estival de "Carte la Nisip", organizat cu tenacitate, în sezoanele când și-a permis această "aroganță", de unul dintre ultimii "mohicani" ai culturii dobrogene - Gigi Todor.

Au fost peste 20 de seri memorabile pentru toți cei care au avut șansa de a participa la cea de-a XVII-a ediție, catalogată "best seller"-ul tuturor celorlalte.

"Prin participarea elitistă pe care am înregistrat-o, pot spune că a fost cea mai completă de când organizez acest târg de carte. Floarea scrisului românesc, fie ea poezie, proză sau critică literară, a acceptat invitația noastră de a fi împreună, într-un august cu miros de nisip încins, pe malul mării, la Mangalia", declara, ieri, pentru "Cuget Liber", Gigi Todor.

Când, în 1991, pornea cu acest târg, născut pur și simplu din iubire de carte, nici nu-și imagina că va ajunge la atât de multe ediții.

"Fiind un târg de carte de-a dreptul particular, s-a mai sărit peste ani, căci totul s-a făcut cu arginți care nu prea ne-au ajuns mereu. Iar, între timp, Ileana Co-sânzeana a devenit o Cenușăreasă care, deși nu s-a arătat a fi top-model, a rămas în raftul cel mai de sus al credinței în carte.

Au fost cinci ediții când edituri de-a valma au participat cu sârg la scrierea unei pagini de cultură pe malul mării, dar parcă mirosul de alge și scoici n-a fost cel mai potrivit cu putință și atunci, într-o noapte cu lună, plină de vârcolaci, am inventat Cartea la Nisip, și-n loc de edituri am invitat scriitorii adevărați ai literelor românești actuale. Faptul că unii dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române contemporane au semnat în Cartea de Nisip a Târgului, în prag de seară, când soarele dospește mai aprig cuvântul, mă face să cred, în calitate de proprietar de târg de carte, că, iată, am reușit câte ceva în vremelnicia noastră", mărturisea organizatorul.

Au trecut pragul târgului, de-a lungul vremii, cu dragoste, Gabriel Liiceanu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, Cristina Cârstea, Mircea Cărtărescu, Octavian Paler, Georgeta Dimisianu, Marin Mincu, Ioan Groșan, Ștefan Popa’s, Domnița Ștefănescu, Bujor Nedelcovici, Cristiana Eso, Ioana Nicolaie, Eugen Șerbănescu, Radu Paraschivescu, Grigore Vieru, Daniel Dumitru Ionașcu, Aurelia Lăpușan, Ștefania Mincu, Ileana Mălăncioiu, Horia Gârbea, Mihai Pînzaru PIM, Daniel Cristea Enache, Ion Barbu, Andrei Păunescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu, Adrian Cioroianu, Lidia Bodea, Marius Chivu, Sega, Mihaela Bilic.

Sâmbătă, 9 august, de la ora 20, președintele de onoare al Târgului Estival de Carte, Alex Ștefănescu, scriitor și critic literar, își va lansa cărțile "Un scriitor, doi scriitori" și "Teste care n-au folosit la nimic". Alături de autor vor fi Ion Dumitrescu și Adrian Cioroianu.

Duminică, 10 august, de la ora 19, este programată festivitatea de închidere a târgului desfășurat sub egida "Respect pentru cei care sprijină cultura". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5187 secunde