Investiţii la Muzeul de Artă. Bustul Reginei Maria, amplasat în piaţetă

Luni, 19 Octombrie 2020
852
Muzeul de Artă din Constanţa va avea, în curând, un lift care va veni în ajutorul persoanelor cu dizabilități, care doresc să viziteze superbele opere de artă de la etajul superior al instituției de cultură. În plus, în faţa instituţiei de cultură va fi amplasat bustul reginei Maria. Deocamdată, însă, lucrările sunt în derulare, nu au fost finalizate, din diferite motive.

În ceea ce priveşte liftul, acesta este montat, dar mai trebuie înlocuite nişte balustrade, pentru ca vizitatorii să poată ieşi din lift. „Liftul există, dar trebuie rezolvată şi această problemă şi acest lucru mai durează puţin. Am vrea să înlocuim balustrada cu una de sticlă, să renunţăm la cea din anul 1978, cu una cu un design modern, elegant”, a declarat pentru „Cuget Liber”, directorul muzeului, Doina Păuleanu.

Referitor la bustul reginei Maria, în cazul acestuia a apărut o problemă, în sensul că trebuie reziliat un contract cu un constructor care s-a angajat să facă lucrarea, dar care nu s-a prezentat la muzeu, motiv pentru care trebuie găsit un altul. „Acest bust este o lucrare de Oscar Han şi a fost amplasat în anul 1933 la Balcik, iar în patrimoniul muzeului îl avem încă de la înfiinţare. Am obţinut autorizaţie de construcţie pentru amplasarea statuii şi urmează să o amplasăm. Desigur, ar fi trebuit să o dezvelim în luna octombrie, dar, având în vedere tot ce s-a întâmplat anul acesta, cu pandemia, s-a decalat programul şi va fi făcută la o altă dată”, a precizat criticul de artă. Bustul ar trebui să fie montat chiar în fața Muzeului de Artă, în piațetă, între fântâna arteziană și peretele instituției de cultură. O altă problemă a instituţiei, rămasă nerezolvată este şi Muzeul de la Topalu, pentru care a apărut, acum, un nou termen de judecată, în luna noiembrie. Deşi cazul se judecă de peste un deceniu, procesul nu s-a încheiat încă. Reamintim că în anul 2008, fiul dr. Gheorghe Vintilă, Mario Vintilă a cerut în instanţă revocarea donaţiei din localitate, invocând faptul că operele de artă nu ar fi bine conservate, aşa cum era stipulat în clauza de donare.

De partea cealaltă, muzeografii constănţeni susţin cu tărie că acest lucru ar duce la dezmembrarea colecţiei şi la vânzarea ei, mai ales pentru că bărbatul nu locuieşte în ţară şi ca urmare, cea mai mare parte din lucrări nu poate părăsi România, fiind clasate. La ora actuală, Muzeul de Artă „Dinu şi Sevasta Vintilă” este un muzeu judeţean din Topalu şi prezintă lucrări de pictură, sculptură şi grafică. Acestea aparţin următorilor artişti: Ioan Andreescu, Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Nicolae Dărăscu etc.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2726 secunde