Intri în clasa a VIII-a? Iată când ai examene, la anul

Joi, 05 Septembrie 2019
183
Ministerul Educației Naționale a publicat calendarul admiterii la liceu din anul școlar 2019 - 2020. Astfel, pregătirile încep chiar de la mijlocul lunii mai, când vor fi transmise în școlile gimnaziale broșurile de admitere la liceu. 


Înscrierile pentru Evaluarea Națională sunt programate între 2 și 5 iunie 2020. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 5 iunie, iar pe 15 iunie, vor susține prima probă, cea la limba și literatura română. Proba la matematică va avea loc pe 17 iunie, iar cea la limba maternă, pe 18 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 22 iunie, până la ora 12.00, iar cele finale, pe 27 iunie. 
Elevii care vor obține minimum media 5 la Evaluarea Națională vor putea intra la repartizarea computerizată pe locurile în licee. Completarea fișelor cu opțiuni va avea loc între 2 și 6 iulie, iar repartizarea computerizată este programată pe 10 iulie. 
Cea de-a doua etapă de admitere va fi după 21 iulie, în funcție de locurile rămase neocupate în unitățile de învățământ liceal. Repartizarea va fi făcută de către comisia județeană de admitere, în ședință publică. Vor putea participa candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat. 


Pagina a fost generata in 0.3592 secunde